Intoxicaţi, dar nu se ştie cu ce!

0



Poliţiştii şi pompierii au fost chemaţi ieri, în comuna Mozăceni, pentru a interveni la un caz mai puţin obişnuit. Doi concubini au fost găsiţi în stare de inconştienţă în locuinţă. În urma intervenţiei echipajului medical s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 73 de ani, este decedat, femeia, cu 11 ani mai tânără, era în comă. Victimele par a fi intoxicate dar cauza este necunoscută, fiind făcute investigaţii în acest sens.


Ilie M. de 73 de ani şi concubina acestuia, Maria V., de 62 de ani au fost găsiţi ieri, într-o încăpere din locuinţa lor, în stare de inconştienţă. Cei doi locuiau în casa femeii iar descoperirea a fost făcută de un văr al acesteia.  Pentru că uşa era încuiată au fost chemaţi pompierii şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Argeş. Până la sosirea reprezentanţilor ISU Argeş uşa a fost deblocată de săteni. “Ușa a fost deblocată de către săteni, iar în interior au fost găsite cele două persoane. Din primele informații una nu ar prezenta semne vitale, iar cealaltă a fost preluată de către echipajul SAJ. În acest moment nu se știe care este cauza acestui nefericit eveniment.“, ne-a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş. Bărbatul era decedat iar femeia se afla în comă.

Autopsia va stabili cauza decesului

Cazul a fost preluat de poliţişti. Din primele investigaţii s-a stabilit că cei doi aveau încălzire electrică, ceea ce excludea posibilitatea unei intoxicaţii cu monoxid de carbon de la sobă. S-a stabilit că duminică, soţii au preparat grătar, iar la final au dus grătarul cu cărbuni în el, în încăperea în care dormeau. Din primele cercetări, oamenilor legii le-a fost greu să stabilească o posibilă cauză a producerii tragediei. Se pare că cei doi ar fi intoxicaţi, dar numai medicul legist va putea stabili cu certitudine cauza decesului bărbatului. Până la sosirea rezultatului oamenii legii iau în calcul mai multe ipoteze. Una ar fi grătarul din încăpere, alta ingestia involuntară a vreunei substanţe toxice, dar nu exclud nici o altă variantă. Ieri, la închiderea ediţiei noastre, Maria V. se afla la spital în comă. M.Sandu