Zile libere plătite pentru părinți în contextul răspândirii COVID

0



ANAF face mai multe precizări referitoare la acordarea unor zile libere părinților și altor categorii de persoane, în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2. Astfel, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2021, publicată în Monitorul Oficial au fost aduse reglementări privind acordarea unor zile libere.


Conform legii, zilele libere plătite acordate părinților și altor categorii de persoane, în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 se pot acorda astfel: # unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani inclusiv, precum și pentru părinții care au în întreținere copii sau adulți cu handicap cuprinși într-o formă de învățământ, respectiv înscriși în cadrul unei unități de învățământ preuniversitar, inclusiv de educație timpurie antepreșcolară # Prevederile se aplică pe perioada stării de alertă și după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului scolar 2021-2022, fără a se include vacanțele, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența fizică a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, unde aceștia sunt înscriși # Prevederile se aplică părinților care fac parte din categoriile de mai sus, în condițiile în care celălalt părinte nu beneficiază, la rândul sau, de zile libere sau, după caz, părintele care solicită acordarea de zile libere se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 (divorțată, necasatorită, vaduvă, etc), iar locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

Întreținere persoane adulte cu handicap

Conform aceleiași Ordonanțe, Beneficiază de aceste prevederi și: # părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav neșcolarizat, care a optat pentru acordarea indemnizației prevăzute de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, doar în situația în care activitatea serviciului de zi este limitată sau suspendată, # părinții copiilor cu vârsta de până la 18 ani, înscriși în cadrul unor unități de învățământ, dacă face parte dintr-o grupa de risc sau locuiește împreună cu o persoană diagnosticată cu boli grave. # unul dintre părinți care are în îngrijire, supraveghere și întreținere persoana adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal pentru care s-a optat pentru acordarea indemnizației prevăzute de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, doar dacă beneficiază de servicii de zi, a căror activitate este limitată sau suspendată.

Cerere la angajator

Zilele libere plătite se acordă la cererea părintelui care îndeplinește condițiile, depusă la angajatorul acestuia, începând cu data depunerii cererii, dar nu mai devreme de data la care se decide limitarea sau suspendarea activităților didactice. Cererea va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, de o copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor sau a documentului care atestă calitatea de părinte. Angajatorul este obligat să acorde zilele libere dacă angajatul solicită acest drept în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2021. Indemnizația pentru fiecare zi liberă acordată se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat (5.380 lei x 75% = 4.035 lei). Pentru această indemnizație se datorează de către angajator impozit pe venit, contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale de sănătate, precum și contribuția asiguratorie pentru muncă.

Decont din Fondul de garantare

Sumele pentru plata indemnizației se decontează din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale numai pentru perioada acordării zilelor libere, potrivit art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2021. Pentru indemnizațiile plătite nu se acordă facilități fiscale, iar persoanele fizice beneficiare a indemnizațiilor nu pot dispune asupra destinatiei unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat aferent indemnizațiilor respective, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.

Pentru decontarea sumelor pentru plata indemnizației, angajatorul depune cerere la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene în a cărui rază teritorială își desfașoară activitatea angajatorul, însoțită de documente justificative privind îndeplinirea condițiilor de decontare a indemnizației. S.M.