A murit la volan!

0



Un braşovean, în vârstă de 53 de ani, şoferul unei autoutilitare, a pierit ieri la volan. Bărbatul conducea maşina pe DN 73, iar în comuna Schitu Goleşti i s-a făcut rău. A reuşit să oprească şi a rămas inconştient. Un localnic a sunat la 112. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi un echipaj SMURD. Au fost demarate manevrele de resuscitare, dar din nefericire, acestea nu au avut rezultat. Cadavrul a rămas la faţa locului. Timp de câteva ore, traficul în zonă a fost extrem de greoi, din cauză că, după ce au fost făcute manevrele de resuscitare, care au durat 45 de minute, a fost aşteptată la faţa locului echipa de criminalişti, apoi maşina Serviciului de Medicină Legală. Astfel cadavrul a stat pe stradă ore bune până când a fost transportat la prosectură, acolo unde va fi efectuată autopsia în urma căreia se va stabili cauza decesului.   În tot acest timp s-au format coloane lungi de maşini ar şoferii au dat mărunt din buze, nemulţumiţi de timpul de aşteptare. M.S.