Cercetat şi judecat în lipsă!

0



Un piteştean, în vârstă de 40 de ani, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani. Acesta va fi judecat în lipsă, fiind acuzat de loviri şi alte violenţe şi distrugere. Şi cercetările au avut loc tot în lipsă, din cauză că autorul se află în străinătate.


Ancheta a fost demarată de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești care aveau două cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe. „Din cercetări s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 12 decembrie 2020, un bărbat de 40 de ani, din Pitești, ar fi agresat fizic un alt bărbat de 48 de ani, tot din Pitești, provocându-i leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, în ziua de 18 iulie 2017, bărbatul ar fi distrus elemente de caroserie ale unui autoturism, în urma unui conflict spontan pe care l-ar fi avut cu o persoană de sex masculin.
Întrucât bărbatul s-a sustras urmăririi penale, dosarul cauzei urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată, în lipsă” a declarat Mădălina Epure, ofiţer de relaţii cu presa al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş. Cornel I., de 40 de ani, a plecat în Austria şi de aceea cercetările s-au derulat în lipsă.  M.Sandu