Edi Iordănescu: ”Banca a făcut diferența”

0



FCSB a obținut a șaptea victorie consecutivă cu Edi Iordănescu pe banca tehnică după ce a învins duminică seară, cu 2-1 pe FC Argeș. Tehnicianul bucureștenilor a spus că s-a temut de acest joc după pauza forțată de două săptămâni în care jucătorii săi au fost loviți de COVID-19 și accidentări.


Iordănescu s-a arătat mulțumit de atitudinea elevilor săi, în ciuda problemelor de organizare din prima repriză: ”Echipa a arătat caracter, a crezut și a muncit până la final. Am avut un adversar foarte bun, cu doi antrenori pregătiți. Mi-a fost teamă, mă așteptam să intrăm greu în joc, fără claritate. Dacă deschideam scorul în prima repriză, aveam un alt moral și gestionam altfel pauza. În repriza a doua a fost altceva, chiar dacă mă supără că am primit gol, am văzut altă dinamică, altă consistență și e adevărat că banca a făcut diferența. Jucătorii care vin de pe margine trebuie să aibă mintea limpede, să vadă ce s-a întâmplat pe teren și să aducă un plus. Asta s-a întâmplat. Poate îi introduceam încă de la pauză pe Tavi Popescu și Vali Gheorghe, dar nu știam cum vor reacționa. A fost pofta de fotbal pentru că le-a lipsit. Am trecut prin momente foarte grele, dar încet-încet lucrurile se vor așeza pentru noi și rămân punctele și cele 7 meciuri la rând cu victorie”, a spus tehnicianul roș-albaștrilor.  M.D.