Campania „Adolescent cu acte-n regula!”, îi învaţă pe minori să respecte legea!

0
1

Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, a demarat, împreună cu Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei Argeș,  Campania ,,Adolescent cu acte-n regulă”. Prin acesta se urmăreşte informarea miorilor privind legislaţia în vigoare şi prevenirea ilegalităţilor comise de aceştia. M.S. 

Campania își propune creșterea gradului de informare în rândul minorilor care obțin primul act de identitate, după împlinirea vârstei de 14 ani, cu privire la multitudinea de acte normative și diferențele dintre faptele de natură penală și cele de natură contravențională, precum și responsabilizarea acestora cu privire la consecințele faptelor săvârșite.

Descurajarea agresiunilor, dar și a comiterii de fapte antisociale, care să îi aibă pe minori fie în rolul autorilor, fie al victimelor, este scopul urmărit, iar mijlocul pentru obținerea rezultatelor constă în informarea acestora, prin conștientizare și responsabilizare a elevilor privind răspunderea contravențională și penală.

Campania se desfășoară în perioada noiembrie 2021- decembrie 2022, în parteneriat cu Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei Argeș.

Pentru realizarea obiectivului urmărit, au fost tipărite până în prezent un număr de 3.500 de flyere, ce urmează să fie distribuite minorilor cărora li se eliberează prima carte de identitate, prin Serviciile Publice Locale de Evidență a Persoanei de pe raza județului Argeș, respectiv la nivelul municipiilor Pitești, Câmpulung, Curtea de Argeș, orașelor Topoloveni, Costești, Mioveni, precum și al comunei Domnești.

Peste 6.000 de tineri argeșeni vor atinge vârsta de 14 ani până la finalul perioadei planificate pentru desfășurarea campaniei, aceasta fiind vârsta de la care pot solicita, conform Ordonanței de Urgență 97 din 2005, eliberarea primului act de identitate.

 

Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.