Suspendări drastice pentru antrenorii recalcitranți de la Liga a IV-a

0

  • AJF Argeș a luat măsuri cu doi tehnicieni puși pe scandal



În week-end a fost programată și etapa a 9-a din Liga a IV-a. Runda a găzduit mai multe meciuri interesante, iar două dintre ele s-au terminat cu scandal.


Mai întâi este vorba despre partida dintre A C S Inter Campulung și A C S Victoria Buzoiesti, joc terminat 1-1 (0-1). La finalul partidei, antrenorul principal al echipei gazda Ovidiu Tică nemultumit de minutele de prelungire acordate a sprintat în terenul de joc împingând arbitrul de centru și reproșându-i faptul că a oprit jocul mult mai devreme. Centralul a acordat la acest joc 6 minute de prelungire. Brigada de arbitri a atașat la Comisia de Disciplină raportul de observare plus dovada video și foto a incidentelor. Decizia comisiei a fost de suspendare pe o perioadă de 6 jocuri a antrenorului Ovidiu Tică și sancționarea cu o penalitate financiara de 500 lei. Un alt joc cu probleme a fost cel dintre C S C Suseni și A C S Poiana Lacului, încheiat cu scorul 1-2 (1-1). La finalul partidei antrenorul principal al echipei de juniori – C S C Suseni, Mircea Ionel, aflat în stare de suspendare a coborât din tribună și a adus injurii observatorului de arbitri, brigăzii de arbitri precum și conducerii AJF Argeș. Având în vedere că persoana mentionată avea calitate de spectator, este menționat și faptul că a pătruns în incinta terenului de joc fără a fi impiedicată de persoana desemnată să se ocupe cu ordinea și siguranta. Antrenorul Mircea Ionel, a fost suspendat 12 jocuri fiind recidivist si a primit o penalitate financiară de 500. S.M.