Tupeu de „jmecher” cu BMW!

0



Tupeul unor indivizi certaţi cu legea întrece orice imaginaţie! Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Cetăţeni a umilit o agentă de la Biroul Rutier Piteşti şi a ameninţat-o cu moartea. S-a crezut „jmecher” iar acum va trebui să suporte consecinţele, fiind cercetat penal pentru ameninţare.


Ciprian P. 30 de ani, din comuna Cetăţeni, se afla la Piteşti, duminică seara, la volanul unui BMW. Maşina era staţionată neregulamentar. O poliţistă de la Biroul Rutier Piteşti s-a apropiat de autoturism şi i-a atras atenţia conducătorului, cerându-i să se pună în mişcare. Ciprian P. i-a spus cu aroganţă că nu poate pleca din cauză că maşina că i s-a defectat. Minţea! A avut loc un schimb de replici timp în care şoferul a avut o atitudine sfidătoare şi grosolană la adresa agentei. Când a auzit că urmează să fie amendat, acesta s-a înfuriat atât de tare încât a ameniţat-o pe poliţistă că va da cu maşina peste ea. Văzând că situaţia scapă de sub control iar individul nu are de gând să înceteze, au fost chemate întăriri. La faţa locului s-au deplasat alţi poliţişti , Ciprian P fiind imobilizat şi dus la audieri. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub acuzaţia de ultraj prin ameninţare. A fost reţinut pentru 24 de ore, iar marţi, împotriva lui a fost luată măsura controlului judiciar. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.