Secţia de judo a Clubului Sportiv Municipal Piteşti a participat acum câteva zile la două competiţii foarte importante. La ambele întreceri, sportivii de la clubul din Ştrand au reuşit să termine pe podium.
La Gyor, în Ungaria, a avut un turneu internaţional de cadeţi Under 18, unde au fost prezenţi 215 judoka din 7 ţări. Judoka argeşeni care fac parte din lotul naţional de cadeţi şi juniori au cucerit trei medalii, două de aur şi una de argint. Pe prima treaptă a podiumului au urcat Sebastian Medre, la categoria 81 kg, şi Darius Georgescu, la +90 kg, în timp ce pe locul secund s-a clasat Alexandru Sibişan, la categoria 90 kg.
Medalii în Campionatul Național pe echipe
De asemenea, la finala Campionatul Naţional de Seniori – Divizia A, de la Poiana Braşov, echipa feminină de la CSM Piteşti s-a clasat pe locul secund, iar cea masculină pe locul al treilea. La masculin, pe prima treaptă a podiumului a urcat Universitatea CSM Cluj – Dinamo, în timp ce locul secund a revenit echipei Pantheon Constanţa. La feminin, primul loc a fost ocupat de Universitatea CSM Cluj – Dinamo, în timp ce locul 3 a fost ocupat de SCM Deva A şi Rapid Bucureşti. Fetele sunt pregătite de Valentin Ioniţă şi Alina Cheru, iar echipa masculină îi are antrenori pe Cornel Pălărie, Valentin Ioniţă şi Emilian Rabolu. M.D.