Inspectoratul General al Poliţiei Române a scos la concurs funcţia de inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie al Judeţului Argeş. La concurs s-au înscris doi candidaţi, însă, numai unul dintre dosare a fost validat şi va merge mai departe. Concursul va avea loc pe data de 7 decembrie şi va fi dat la Bucureşti.
În prima săptămână a lunii noiembrie, IGPR a publicat anunţul scoaterii la concurs a funcţiei deţinută în prezent, prin împuternicire, de comisarul şef Marian Badea. La examen şi-au depus dosarele doi candidaţi, respectiv, Marian Badea şi, se spune, comisarul şef Mihai Neagoe fost inspector şef. Luna trecută a fost scoasă la concurs funcţia de comandant al Poliţiei Municipiului Piteşti pe care Mihai Neagoe o deţinea cu împuternicire şi, spre surprinderea tuturor, acesta nu a concurat. Încă de pe atunci în rândul poliţiştilor se vorbea că, acesta ar dori să concureze pentru funcţia de inspector şef, zvon care s-a confirmat.
Dosar invalid!
Dosarele au fost depuse la IGPR şi luni, pe site-ul instituţiei s-a afişat validarea acestora. Deşi numele candidaţilor nu a fost publicat, având doar un cod, în anunţ apare unul valid şi unul invalid. Surse din cadrul IPJ Argeş au confirmat pentru Curierul zilei că dosarul invalid ar fi al comisarului şef Neagoe ca fiind incomplet. „Dosarul de recrutare depus nu conţine toate documentele solicitate în anunţ şi prevăzute de Ordinul M.A.I. nr. 140/2016” se precizează pe site. Astfel, a rămas în concurs doar comisarul şef Marian Badea. Până să ajungă la examenul final programat pentru data de 7 decembrie, comisarul ef Marian Badea va avea de trecut o probă eliminatorie, respectiv testul psihologic. Evaluarea psihologică se va susţine în data de 29.11.2021, ora 8:00, la sediul Centrului de Psihosociologie din Bucureşti. Candidaţii sunt obligaţi să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2. M.S.