Campania de vaccinare nu a avut nici pe departe rezultatul scontat la nivel național dar nici în județul nostru, unde rata vaccinării este de 38,9%, fiind nevaccinați peste 313.000 de cetățeni eligibili din cei 510.000. Cei mai mulți dintre cei care au ales să se imunizeze sunt din mediul urban. În mediul rural, campania de vaccinare s-a poticnit. Deși avem comune în care rata infectării a depășit și 14 la mia de locuitori, oamenii nu au putut fi convinși că vaccinul îi poate ajuta. Primarul comunei Băbana ne-a povestit că se luptă cu morile de vânt atunci când vine vorba de imunizare.
În comuna Băbana sunt 2.920 de locuitori iar dintre aceștia sunt vaccinați doar 21%. Primarul Bebe Ivan ne-a declarat: „Eu m-am vaccinat, am făcut şi a treia doză. M-am dus şi m-am vaccinat şi cu antigripal, că îl fac de 10 ani, mereu. Mă bucur că în Primărie nu mai e nimeni nevaccinat. S-au dus ei, eu nu i-am obligat, doar am mai aruncat așa, câte o glumă, câte un epitet. Stăteam mai departe de ei, luam distanță când se apropiau, le spuneam că nu mă mai pup decât cu vaccinați…”. Acesta ne-a explicat că în comune campania de vaccinare se face pe marginea şanţului şi fiecare înţelege altceva. Oamenii cred în conspiraţii şi au impresia că în România este el mai rău, fără să arunce un ochi în ţările vecine, de unde pot lua exemple de genul „aşa da, aşa nu”.
Şi în alte ţări merg la magazin şi la serviciu cu certificat!
Dacă în Primăria Băbana procentul de vaccinare este de 100%, în comună, procentul abia a ajuns la 21%. Referitor la campania de vaccinare, edilul a zis. „ Păi nu aduceam eu caravana, la Băbaba? O aduceam că suntem aproape, dar pentru cine? Îmi spunea o femeie, simplă, care stă acasă, nu a lucrat niciodată că ea nu se vaccinează, că nu ştie ce vaccin e ăsta făcut în 2 luni. Că pe vremea bunicului ei se făcea un vaccin în 20 de ani. Că dacă ne bagă virisul în noi?! Când am auzit-o aşa am glumit şi eu şi i-am spus că ei au făcut virusul şi au făcut şi antidotul. Nu vor să se vaccineze, ascultă la toate prostiile și nu vor. Majoritatea au copii, unii în străinătate, care ar putea să-i învețe, să le spună cum este și la alții. Că și acolo se merge la serviciu tot cu certificat de vaccinare și în magazine la fel. Eu am fost în stațiune și în timp ce eram la masă, chelnerița a venit și m-a întrebat dacă am certificat verde, I-am spus că am și i l-am arătat. Am întrebat dacă ea are. A lăsat capul în jos și a recunoscut că nu are. Și atunci am întrebat de ce vine să îmi ceară mie certificat dacă ea nu are?! Şi atunci ne mai întrebăm de ce la noi în comună sunt 21% vaccinaţi. ”
La Şcoala Slătioara, procent de vaccinare 0
Cele două şcoli din comună, respectiv Şcoala Primară Slătioare şi Şcoala Gimnazială Băbana, nu au putut trece la prezenţă fizică, după reînceperea cursurilor şi au rămas în sistem online din cauză că nu aveau procent de vaccinare de peste 60%.
„Din fericire, a dat ordin ministrul dacă într-o localitate sunt mai multe școli, fiecare să meargă pe procentul ei, să nu mai fie cumulat. Şi aşa Scoala Gimnazială Băbana are acum 60,86% şi copii au început să meargă la şcoală, iar la Slătioare, procentul de vaccinare este 0 iar cei mici au rămas în online. Niciunul de la Săltioare nu a vrut să se vaccineze, nici măcar femeia de serviciu. La Şcoala Băbana au fost 5 cu COVID, directoarea, trei cadre didactice şi secretara. M-au minţit înainte că s-au vaccinat. După ce s-au făcut listele cu personalul vaccinat, au recunoscut şi şi-au cerut scuze că m-au minţit”, a mai spus primarul comunei Băbana.
Nu toţi care au murit au avut COVID
Referitor la decesele de coronavirus, Bebe Ivan a spus că în comuna Băbana, în decursul unui an, au fost 80 de decese. „ Nu toti au murit de covid, au murit oamenii de bătrâneţe de bolile lor. Mai puţin de jumătate au fost cu COVID. Nu-i adevărat că îi trec de COVID pe toţi care mor. E văd în actele care vin la primărie. Chiar am încercat să ştiţi, când mi-a murit un prieten. Săracul a murit de COVID şi noi voiam să-i facem o înmormântare cum se cuvine. Am vorbit şi noi la morga să nu-l treacă de COVID. Nici nu au vrut să audă! Nu riscă nimeni să facă chestii de genul ăsta. Au zis cei de acolo că nici dacă le dăm 200 de milioane cu fac aşa ceva…” M.Sandu