Economistul de la ADIA a fost reţinut!

0

Fostul economist al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Argeș (ADIA) a ajuns în arestul IPJ Argeş, joi seara fiind acuzat de delapidare în firmă continuată. Oamenii legii au stabilit că timp de şase ani, angajatul a furat din bani în mod repetat având o lipsă în gestiune de aproximativ 700.000 lei. M.S. 

 

În ziua de 18 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare în forma continuată, și au reținut un bărbat de 40 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2014-2020, bărbatul în cauză, care avea calitatea de șef al departamentului economic al unei asociații de dezvoltare intercomunitară, reprezentativă la nivelul mai multor autorități locale din județul Argeș, și-ar fi însușit sume de bani din gestiunea asociaţiei, atât prin retrageri de numerar, cât şi prin virarea unor sume de bani cu titlul de salarii, mai mari decât drepturile salariale cuvenite lunar, astfel cauzând un prejudiciu estimat de peste 675.000 de lei.
În seara zilei de 18 noiembrie a.c., după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, a transmis IPJ Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.