România continuă să rămână pe ultimul loc între statele membre ale Uniunii Europene, după Ungaria şi Bulgaria, potrivit studiului Indicele de Progres Social 2021 privind calitatea vieţii şi bunăstarea socială.
Țara noastră a reușit, totuși, să urce o poziţie, până pe locul 44 din 168 de ţări, în clasamentul mondial realizat de organizaţia nonprofit Social Progress Imperative, cu sprijinul Deloitte, consultat de Agerpres.
România înregistrează 78,41 de puncte din 100, un scor uşor mai ridicat faţă de anul precedent, şi se regăseşte, conform acestuia, în rândul ţărilor din a treia categorie din clasament, după Argentina, Ungaria şi Bulgaria.
Cum se stabilește clasamentul
Indicele de Progres Social (IPS) măsoară calitatea vieţii şi bunăstarea socială a cetăţenilor din 168 de ţări, în baza analizei a trei dimensiuni principale. Metodologia presupune acordarea unui punctaj pentru elementele încadrate în categoria nevoilor de bază (hrană şi îngrijire medicală de bază, apă şi salubritate, locuinţă şi siguranţă personală), pentru cele care ţin de bunăstare (accesul la educaţie de bază, accesul la informaţii şi comunicaţii, sănătatea şi bunăstarea, calitatea mediului) şi pentru elementele care ţin de oportunităţi (drepturile personale, libertatea personală şi de alegere, incluziunea, accesul la educaţie avansată). În baza punctajului acordat, ţările din clasament sunt grupate în şase categorii, în mod descrescător.
Capitolele la care avem mari probleme
În clasamentul mondial, România se regăseşte în primele 50 de ţări la toate cele trei categorii analizate, nevoi de bază (locul 41), oportunităţi (locul 45) şi bunăstare (locul 50). Analizând punctajele acordate fiecăreia dintre coordonatele încadrate în cele trei categorii, ţara noastră a obţinut cele mai bune scoruri pentru accesul la comunicaţii şi informaţii (locul 35), siguranţa personală (locul 38), drepturile personale (locul 41) şi accesul la educaţie avansată (locul 43). La polul opus, coordonatele analizate pentru România care au înregistrat punctaje mai slabe sunt incluziunea (locul 85), sănătatea şi bunăstarea (locul 81) şi accesul la educaţia de bază (locul 73).
Norvegia, lider mondial
La nivel mondial, Norvegia se menţine în poziţia de lider, înregistrând un scor de 92,63. În 2021, pe primele locuri în clasament, după Norvegia, sunt Finlanda şi Danemarca, iar pe ultimele Ciad, Republica Centrafricană şi Sudanul de Sud. Din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, Finlanda (2), Danemarca (3) şi Suedia (7) sunt primele din clasament, având un nivel ridicat al calităţii vieţii. În ceea ce priveşte statele din regiunea Europei Centrale şi de Est, cea mai bună poziţie este ocupată de Estonia (21), fiind urmată de Cehia (22), Slovenia (26), Lituania (27), Slovacia (33), Letonia (34), Polonia (35), Croaţia (36), Ungaria (42), Bulgaria (43) şi România (44).
Clienți din 150 de țări
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500Â sunt clienţi Deloitte, prin intermediul reţelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de ţări şi teritorii. Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din ţara noastră şi oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanţă fiscală, servicii juridice, de consultanţă în management şi consultanţă financiară, servicii de managementul riscului, soluţii de servicii şi consultanţă în tehnologie, precum şi alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 2.600 de profesionişti. M.D.