Într-un meci disputat aseară și care a contat pentru etapa a 17-a a Ligii 1, CS Mioveni a remizat 1-1 cu Rapid. Partida s-a jucat pe Stadionul Orășenesc din Mioveni, dar giuleștenii au fost considerați gazde.
Galben-verzii au deschis scorul în minutul 16, prin Buziuc, cu un șut frumos de la 25. În continuare, tot argeșenii au fost cei care au avut inițiativa și au ratat mai mult.
Egalarea a venit după pauză, în minutul 53, Hlistei fiind autorul golului.
În ultimul minut de joc Sanoh a scăpat singur cu portarul, dar nu și-a făcut pașii cum trebuie a driblat în dreapta și și-a limitat opțiunile, faza fiind finalizată cu o pase la colțul lung, de unde Rusu nu a reușit să reia în plasă.
CS Mioveni a acumulat în clasament 17 puncte și a rămas pe locul 12. Etapa următoare, galben-verzii joacă tot la Mioveni, cu Sepsi.
S. M.
Foto: https://www.facebook.com/FCRapid1923oficial