Bătrână rătăcită în pădure la Sălătrucu!

0

O femeie, în vârstă de 82 de ani, a dispărut de acasă luni seara. A fost găsită marţi, în pădure la 3 kilometri de casă. Are hipotermie şi a fost transportată la spital. M.S.

 

În cursul zilei de 30 noiembrie 2021, polițiștii Secției de Poliție Rurală Tigveni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 82 de ani, din localitatea Sălătrucu, ar fi plecat voluntar de la locuința sa, din seara zilei precedente, anunţă IPJ Argeş.

În cel mai scurt timp, polițiștii s-au mobilizat, fiind solicitate persoane din aceeași localitate, precum și forțe suplimentare.

Din fericire, în urma căutărilor, în scurt timp femeia a fost găsită de polițiști, fiind în afara oricărui pericol.

Ulterior femeia a fost consultată de un echipaj medical, având o ușoară stare de hipotermie, după care a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Recomandări din partea polițiștilor:

– când aveți o rudă sau cunoștință vârstnică, ce locuiește singură sau în zone izolate, asigurați-vă că este vizitată periodic de o persoană de încredere;

– încercați să cunoașteți cât mai multe din obiceiurile și locurile frecventate de persoanele vârstnice, în special dacă acestea au mai plecat în trecut, lipsind în mod nejustificat de la domiciliu;

– în situația în care asemenea persoane lipsesc nejustificat, sesizați din timp plecarea acestora, pentru a crește șansele de găsire a persoanei înainte de a suferi leziuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.