Argeşul are cel de-al şaselea chestor de poliţie! Ultimul adăugat în listă, este şi cel mai tânăr, fiind vorba de chestorul Bogdan Berechet, în prezent şef al Poliţiei Capitalei, fost inspector şef la IPJ Argeş. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat 19 decrete de avansare în grad a unor șefi din poliție și jandarmerie, printre acestea numărându-se şi al poliţistului argeşean. Decretele vin în aceeași zi cu avansarea în grad a 44 de generali din armată și servicii.
Până săptămâna trecută, judeţul nostru avea 5 chestori de poliţie, respectiv: Nicolae Berechet, Ion Stoica, Dan Fătuloiu, Ionel Ispir şi George Păltineanu. Celor cinci li se alătură cel de-al şaselea, respectiv Bogdan Berechet. „Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Berechet Bogdan-Alexandru din Ministerul Afacerilor Interne”, după cum a anunţat Administraţia prezidenţială. Pe 4 august 2021 acesta a câştigat concursul de şef al Poliţiei Capitalei, după ce deţinuse funcţia ca interimar din ianuarie 2020. În anul 2019, Berechet fusese împuternicit în funcția de șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș.
Cel mai tânăr comandant de inspectorat
Comisarul-şef Bogdan Berechet s-a născut pe 12 decembrie 1978 la Piteşti, este căsătorit şi are doi copii. Absolvent al Colegiului Naţional „I.C. Brătianu” (1997), a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Al.I. Cuza” Bucureşti (promoţia 2002).
Comisarul Bogdan Berechet are doar 43 de ani şi lucrează în Poliţie din 2002, fiind cel mai tânăr comandant de inspectorat. În cadrul IPJ Argeş, până să ajungă inspector şef, lucrase ca şef la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Argeş, director adjunct la Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane din cadrul M.A.I., ofiţer specialist la Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, I.G.P.R. – Brigada C.C.O. Piteşti şi ofiţer principal la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Arges. Bogdan Berechet a urmat numeroase cursuri de specializare în ţară şi străinătate şi este doctorand la Şcoala Doctorală de Ordine şi Siguranţă Naţională – Academia de Poliţie A.I. Cuza Bucureşti în domeniul “Ordine şi Siguranţă Naţională”. În 2008, Bogdan Berechet a primit titlul de Poliţistul Anului împreună cu colegii de la BCCO Piteşti, la categoria Combaterea Criminalităţii Organizate, pentru profesionalismul cu care a instrumentat operaţiunea „Casa Iadului“. M.S.