Accident cu urmări tragice, petrecut ieri, de Ziua Naţională a României, în apropiere de magazinul Slava, la ieşirea din Piteşti spre Câmpulung. Două maşini s-au ciocnit violent, ambele conduse de şoferiţe tinere. Accidentul a avut loc după ce şoferiţa unui Mercedes, o câmpulungeancă, în vârstă de 20 de ani, a intrat pe contrasens. În urma impactului, o fată în vârstă de 25 de ani, a rămas încarcerată la volanul Loganului. A fost preluată în stop cardio-respirator de echipajele medicale şi a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, în stare critică.
Polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că Gabriela O. de 20 de ani, din Câmpulung, care conducea un Mercedes pe Calea Câmpulung din Pitești, îndreptându-se către Câmpulung, a ajuns cu maşina pe contrasens. Acolo a lovit un Logan condus de Mariana Luminiţa J., de 25 de ani, din Mioveni, care se îndrepta către Piteşti. Izbitura a fost atât de puternică, încât Loganul a fost răsucit şi proiectat pe trotuar, şoferiţa fiind rănită grav. Marian Luminiţa J. a rămas încarcerată la volanul maşinii fiind scoase de pompieri de la descarcerare dintre fiarele maşinii. Era în stare critică, fiind preluată de echipajul medical în stop cardio-respirator. Tânăra a fost resuscitată de echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, fiind readusă la viaţă şi intubată. A ajuns la spital în viaţă, dar instabilă, fiind continuate manevrele de resuscitare. Tânăra avea leziuni grave la cap, iar în urma investigaţiilor s-a stabilit că avea un plămân distrus în urma impactului. De asemenea avea fracturi deschise la picioare fiind dusă în sala de operaţii, la Ortopedie, pentru intervenţiile chirurgicale care se impuneau.
În timpul cercetărilor efectuate la faţa locului, şoferiţa Mercedesului a declarat că nu ştie ce s-a întâmplat. Poliţiştii cred că tânăra avut alte preocupări în timp ce se afla la volan şi de aceea a ajuns pe contrasens. Pe numele Gabrielei O. a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. La închiderea ediţiei noastre starea tinerei rănite era în continuare critică, medicii fiind rezervaţi în prognostic privind şansele de supravieţuire ale pacientei. M.Sandu