Vântul puternic a ucis un tăietor de lemne, în vârstă de 27 de ani, din comuna Nucşoara. Tragedia a avut loc miercuri, pe munte, într-o pădure din comuna Brăduleţ. A fost nevoie de intervenţia salvamontiştilor pentru a transporta trupul neînsufleţit până la un drum de unde să poată fi preluat pentru a fi transportat la morga.
Alexandru G., de 27 ani, din comuna Nucşoara, lucra ca muncitor forestier, de câţiva ani, la o firmă de exploatare care are punct de lucru pe Valea Vâlsanului. Tânărul a tăiat un brad înalt, ca să-l doboare. Vântul a schimbat însă traiectoria arborelui, care s-a răsucit, moment în care tânărul a fugit. Din nefericire a fost surprins de o creangă groasă fiind ucis.
În punctul respectiv mai erau un tractorist și un legător. Imediat după accidentul cumplit, patronul societăţii a sunat la 112 şi a cerut ajutor. Cum exploatarea forestieră se afla într-o zonă greu accesibilă, au fost chemaţi în ajutor salvamontiştii argeşeni. Când echipele de salvare au ajuns la locul accidentului, nu s-a putu face altceva decât să se constate decesul victimei. Trupul neînsufleţit a fost transportat de salvamontişti până într-o zonă de unde putea fi preluat pentru a fi transportat la Serviciul de Medicină Legală.
Accident de muncă
Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș. Oamenii legii au constatat că Alexandru G. era salariat la firma de exploatare şi după ce au finalizat ancheta la faţa loculuui, au sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea și respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă. Este al doilea accident de muncă mortal, care are loc în pădure în acea zonă. M.Sandu