Cum procedăm dacă nu primim factura de apă și canalizare

0

  • SC Apă Canal 2000 S.A


Clienții S.C. Apă Canal 2000 S.A. Piteşti au posibilitatea să opteze pentru modalitatea de primire a facturii de apă și canalizare, încă de la încheierea contractului, respectiv:
În format fizic la adresa punctului de consum sau la o altă adresă de corespondență indicată de client, caz în care factura este distribuită prin personalul operatorului sau prin poștă, la solicitarea clientului; În format electronic prin crearea unui cont online, accesând site-ul societăţii www.apacanal2000.ro, secţiunea „Clienţi – Servicii online“, caz în care factura este disponibilă imediat dupa emitere prin vizualizarea pe site și transmiterea pe adresa de e-mail definită. Neprimirea facturii nu este un motiv de neplată! Utilizatorul are obligația să achite contravaloarea serviciilor contractate în termen de 15 zile de la data emiterii facturii, iar neprimirea facturii nu-l exonerează pe utilizator de obligația de plată asumată prin contract. În această situație, termenul de plată rămâne cel prevăzut de lege, iar debitul neachitat o perioadă de 45 de zile generează penalități de întârziere. Recomandăm clienților care au optat pentru primirea facturii în format fizic și nu au intrat în posesia acesteia să se informeze despre sumele de plată prin una din următoarele modalități: Să solicite informații referitoare la valoarea facturii și a soldului la numărul de telefon 0348-807631- Recuperare debite sau 0248-223677 – Facturare; Să solicite un duplicat de factură pe adresa de email contact@apa-canal2000.ro sau de la unul din punctele de lucru cu publicul: Ghișeul Unic din Pitești, str. I.C. Brătianu, nr. 24A, Topoloveni, str. Maximilian Popovici, nr. 30 sau Costești, str. Victoriei, bl. D7, parter. Pentru evitarea unor astfel de situații și ținând cont de contextul epidemiologic actual, S.C. Apă Canal 2000 S.A. recomandă clienților săi folosirea contului online, care este o modalitate sigură și eficientă, prin care se pot vizualiza facturile emise şi situaţia contului în timp real, se pot efectua plăți online cu cardul și se poate transmite indexul autocitit al contorului, în lunile în care operatorul nu a putut efectua citirea, una din principalele cauze fiind amplasarea căminelor de apometru în interiorul proprietății și lipsa utilizatorului de la locație la data programării citirii. Recomandăm, de asemenea, ca indexul autocitit să fie transmis doar de către clienții care au un aparat de măsură cu citire optică / vizuală, în cazul utilizatorilor care dețin apometre cu transmitere a datelor de la distanță, nu se justifică transmiterea indexului autocitit, acesta fiind citit lunar prin personalul operatorului.