- Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș
Peste 50.000 de firme au fost radiate în timpul coaliţiei PNL-USR, din cauza lipsei susţinerii din partea guvernului. Judeţele cu cele mai multe societăţi închise, sunt chiar cele conduse de partide de dreapta, spune deputatul PSD Nicolae Georgescu.
Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș: „Un raport publicat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) scoate la iveală rezultatele politicii USR-Plus la Ministerul Economiei și a ministrului pus de Ludovic Orban la cârma Finanțelor Publice. Într-un singur cuvânt, situația poate fi descrisă drept „păguboasă” pentru economia României. Aproape 53 de mii de firme au fost radiate în perioada în care s-a aflat la guvernare coaliția de dreapta. Cele mai multe radieri în primele zece luni ale acestui an au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 8.608 (plus 29,4% faţă de ianuarie-octombrie 2020) şi în judeţele Timiş – 2.396 (plus 33,71%), Constanţa – 2.330 (plus 28,16%) şi Cluj – 2.250 (plus 17,99%).
Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba (plus 68,71%), Vrancea (plus 57,56%), Covasna (plus 52,6%), iar în perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate. Aproape toate aceste județe sunt conduse de partide de dreapta. În consecință, mă întreb ce părere au antreprenorii de acolo care au fost nevoiți să-și închidă afacerile în lipsa susținerii care trebuia să vină din partea ex-ministrului Năsui (de la USR), de exemplu. Cei care au rezistat, probabil abia așteptau să revină PSD la guvernare, chiar dacă de multe ori nu recunosc asta sau nu ne susțin la alegeri. Spun asta pentru că mă uit la ce am oferit noi când am fost la guvernare mediului de afaceri și ce au oferit PNL și USR. Totodată, îmi aduc aminte de o remarcă a lui Cristian Hostiuc, director editorial ZF, care suna așa: „Ironic, cei mai mari beneficiari ai ultimilor 8 ani datorită măsurilor economice luate de PSD, începând de la hipsterii antreprenori, PFA-uri, corporatişti, până la multinaţionale, la care adăugăm cei 1,3 milioane plătiţi cu salariul minim, au votat împotriva PSD”. Ironia sorții îi pedepsește astăzi, aș adăuga eu. Dar noi nu vrem răul nimănui.
De aceea, „pregătim un buget echilibrat şi responsabil pentru a stimula economia şi a împărţi mai corect banii ţării pentru binele tuturor românilor”, așa cum a afirmat deja ministrul Finanțelor, Adrian Câciu”, a declarat parlamentarul argeşean. M.S.