Polițiștii argeșeni au acționat, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun, anunță IPJ Argeș.
În ultimele 24 de ore au fost desfășurate 30 de acţiuni punctuale, dintre care 26 au fost organizate independent de către poliţişti, trei organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.
În cadrul activităților au fost verificate 1.679 de persoane, precum şi 147 de mijloace de transport persoane.
De asemenea, au fost verificate un total de 141 de societăţi comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care se acţionează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali şi centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării şi combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, 116 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.000 de lei, după cum urmează:
– 107 sancţiuni, în valoare de 3.500 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măştii;
– șapte sancţiuni, în valoare de 2.500 de lei, ca urmare a nerespectării interdicţiilor de deplasare;
– două sancţiuni, în valoare de 4.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurii carantinei/izolării la o adresă aleasă.
•
În ziua de 06 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești și ai Biroului Rutier Pitești au verificat peste 150 de persoane, 48 de societăți comerciale, precum și peste 20 de mijloace de transport în comun.
Cu ocazia acțiunilor, au fost realizate instruiri cu operatorii economici de pe raza municipiului Pitești unde echipele au efectuat verificări.
În urma abaterilor constatate în cele 24 de ore, polițiștii piteșteni au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 de lei, conform Legii 55/2020.
•
În ziua de 06 decembrie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Biroului pentru Protecția Animalelor și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au acționat pentru informarea operatorilor economici, dar și pentru verificarea respectării normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului și a celor sanitar-veterinare, în zona centrală a municipiului Pitești.
Polițiștii au acționat pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID–19, precum și pentru informarea cetățenilor cu privire la obligațiile ce le revin.
În urma acțiunii, au fost instruiți 4 operatori economici și au fost legitimate 8 persoane, care au fost avertizate verbal, cu privire la nepurtarea corespunzătoare a mijloacelor de protecție individuală.
•
În ziua de 06 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au verificat peste 70 de persoane și 23 de mijloace de transport.
De asemenea, au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS CoV-2.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020.
•
În ziua de 06 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, care efectuau verificări ale persoanelor pentru care au fost instituite măsuri de izolare sau carantinare la adresa aleasă, au constatat că un tânăr de 18 ani, din Ștefănești, nu a respectat măsura izolării la adresa aleasă, de pe raza aceleiași localități.
Ca urmare a celor constatate, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș.
•
În ziua de 06 decembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, care efectuau verificări ale persoanelor pentru care au fost instituite măsuri de izolare sau carantinare la adresa aleasă, au constatat că un tânăr de 21 de ani, din Topoloveni, nu a respectat măsura izolării la adresa aleasă, de pe raza aceleiași localități.
Ca urmare a celor constatate, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș.