Violonistul Valentin Șerban, în premieră la Filarmonică

0
1



Melomanii sunt așteptați în această seară, de la ora 19, în Sala Simfonia de la Filarmonica Pitești, la un nou concert simfonic. Intrarea în sala de spectacole se va face pe baza certificatului verde. De această dată, orchestra simfonică a instituţiei va fi dirijată de Traian Ichim. Solistul concertului va fi Valentin Șerban, câștigătorul Concursului de vioară de la Festivalul Enescu.  


El se află în premieră la Filarmonica Pitești, unde  interpreta Concertul pentru vioară și orchestră în sol minor de M. Bruch. În partea a doua publicul va audia Simfonia nr. 35 în Re major Haffner a lui W. A. Mozart.
A ridicat publicul în picioare în finala de la Ateneu
Născut la Chişinău, Traian Ichim urmează Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu” și Academia de Muzică „Gavril Muzicescu”, ambele din Chişinău, și Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa de dirijat Petre Sbârcea. Doctor în studiul artelor și culturologie, și-a început cariera ca profesor de pian la Școala de Muzică din Cluj, ulterior predând la Facultatea de Muzică de la Universitatea Transilvania Braşov, unde, acum este lector universitar doctor. Colaborează cu personalităţi ca: Leo Nucci, Leontina Văduva, Elena Moșuc, Felicia Filip, Mariana Nicolesco, Pompei Hărăşteanu, Florin Croitoru, Andrei Șerban, Beatrice Rancea, Nicky Woltz, Ileana Iliescu, Eugen Doga etc. A dirijat spectacole la operele din Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Craiova, Opera Naţională din Tirana (Albania), Teatrul de Operă şi Balet Oleg Danovschi Constanţa și concerte la filarmonicile din Chișinău, Brașov, Timișoara, Iași, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Craiova. A mai dirijat orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești în stagiunea trecută. Solistul concertului de joi este câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii de vioară al Concursului Internațional George Enescu, ediția 2020-2021, Valentin Șerban. În finala de la Ateneul Român, unde a ridicat publicul în picioare, a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de Sibelius. Este licențiat al Universității Transilvania din Brașov și absolvent de master la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Graz (clasa Silvia Marcovici). Cîștigător al unor concursuri naționale și internaționale de vioară (Italia, România), a concertat atât în țara natală, cât și în Franța, Germania, Austria, Italia. A cântat în săli faimoase de concerte cum ar fi: Grande Salle Pierre Boulez – Philharmonie de Paris, Konzerthaus Berlin, Queen Elisabeth Hall în Antwerp, Ateneul Român, etc. și a fost pe aceeași scenă cu muzicieni renumiți, precum Alina Pogotskina, Alissa Margulis, Alexander Buzlov etc.  I.I.


Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.