- La un an de mandat
Pe data de 21 decembrie 2020, nouă deputați de Argeș au depus jurământul de credință. Au fost votați de argeșeni să le apere interesele, să adopte legi în beneficiul cetățenilor și să îi reprezinte în apărarea drepturilor. Votul de încredere le-a adus salarii mari dar și responsabilitate. Activitatea unora dintre aleși lasă însă de dorit.
Avem parlamentari de Argeş numai cu numele, activitatea lor fiind aproape inexistentă, cum ar fi de exemplu deputatul Daniel Constantin ( PNL). De departe cei mai „activi” deputaţi sunt Ionuţ Moşteanu (USR) cu 62 luări de cuvânt şi 27 propuneri legislative, urmat de Simona Bucura Oprescu (PSD) cu 33 luări de cuvânt şi 23 de propuneri legislative iniţiate. Vă prezentăm în materialul următor activitatea în cifre al celor 9 deputaţi de Argeş.
Simona Bucura Oprescu- PSD este președintele Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului. Se află la al treilea mandat, consecutiv, începând din 2012.
În Parlament deputata social democrată a vorbit 50 de minute și 10 secunde . Iată sinteza activității sale parlamentare în această legislatură:
☛ Luări de cuvânt: 33 (în 20 sedințe)
☛ Propuneri legislative inițiate: 23
☛ Întrebări și interpelări: 8
☛ Moțiuni: 6.
Georgescu Nicolae-PSD este vicepreședinte în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranţă naţională.
Durata luărilor sale de cuvânt într-un an de mandat a fost de 22 minute și 49 de secunde. A avut însă multe întrebări și interpelări,
☛ Luări de cuvânt: 9 (în 7 sedinte) din care declaratii politice: 2
☛ Propuneri legislative inițiate: 28
☛ Întrebări și interpelări: 16
☛ Moțiuni: 6
Remus Gabriel Mihalcea- PSD, face parte din 2 comisii permanente, respectiv Comisia pentru sănătate și familie și Comisia pentru știință și tehnologie.
☛ Una dintre legile inițate a fost adoptată.
☛ Luări de cuvânt: 3 (în 2 sedințe)
☛ Propuneri legislative inițiate: 14
☛ Moțiuni: 6
Gheorghe Adrian Miuțescu – independent face parte din Comisia pentru industrii și servicii.
Fostul liberal a avut numai trei luări de cuvânt în Parlament una fiind depunerea jurământului și cea de a doua atunci când DNA a cerut încuviințarea Parlamentului pentru a putea fi făcute percheziții informatice, în dosarul ce-l vizează.
☛ Luări de cuvânt: 3 (în 3 sedințe)
☛ Propuneri legislative inițiate: 27 (trei au devenit legi)
Liviu Ionuț Moșteanu – USR- face parte din Comisia pentru transporturi și infrastructură. Este unul dintre parlamentarii argeșeni cu cea mai bogată activitate.
A vorbit în Parlament 55 de minute și 5 de secunde în interpelările sale. Una dintre propunerile sale legislative a fost respinsă, altele 5 au devenit legi.
☛ Luări de cuvânt: 62 (în 45 sedinte)
☛ Propuneri legislative inițiate: 27
☛ Proiecte de hotărâre inițiate: 2
☛ Întrebări și interpelări: 1
☛ Moțiuni: 1
Pavelescu Nicolae – PSD face parte din Comisia pentru muncă și protecție socială din februarie 2021 și până la această dată a făcut parte din Comisia pentru transporturi și infrastructură.
A vorbit în fața colegilor parlamentari un minut și 33 de secunde, una fiind la depunerea jurământului.
☛ Luări de cuvânt: 2 (în 2 ședințe)
☛ Propuneri legislative inițiate: 23
☛ Moțiuni: 6
Bălășoiu Aurel – PSD, face parte din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice. Este parlamentar la primul mandat.
În primul an de activitate, deputatul a avut următoarea activitate:
☛ Luări de cuvânt: 2 (în 2 sedințe)
☛ Propuneri legislative inițiate: 22 ( una a fost adoptată)
☛ Întrebări și interpelări: 7
☛ Moțiuni: 6
Mircia Chelaru- AUR– face parte din februarie 2021 din Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, este membru în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu Unesco. În timpul luărilor sale de cuvânt deputatul AUR a vorbit 1 oră 47 de minute și 25 de secunde. Acesta a avut în cadrul Parlamentului:
☛ Luări de cuvânt: 26 (în 20 sedințe)
☛ Propuneri legislative inițiate: 22
Daniel Constantin -PNL, este membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.
A avut o singură luare de cuvânt care a durat 28 de secunde, fiind vorba de depunerea jurământului.
☛ Luări de cuvânt: 1 (28 de secunde, depunerea jurământului)
☛ Propuneri legislative inițiate: 5 (dintre acestea una a fost retrasă de inițiator)
Mâine urmează senatorii!
M.Sandu