Dacă decembrie aducea zăpadă, acest decembrie a adus în Muscel ploi torenţiale, ca cele de vară. A plouat zi şi noapte, iar pământul este plin de apă. Poate aceasta este şi cauza pentru care s-au format viituri de pe versanţi şi pentru care apa a ieşit din matcă, făcând ravagii pe unde a trecut. Astfel, duminică, pompierii au fost din nou solicitaţi să intervină pentru a ajuta.
O primă intervenţie a avut loc în Câmpulung, pe strada Anton Pann, acolo unde apa a intra în beciul unei locuinţe, iar proprietarii nu au putut să o scoată cu gâleţile. Pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri militari de la Câmpulung s-au deplasat la faţa locului au o motopompă şi au evacuate apa din beciul respectiv.
O altă intervenţie datorată precipitaţiilor importante căzute în acest sfârşit de săptămână a fost în zona străzii Izvor, pe unde trece un pârâu, care s-a umflat şi a ieşit din matcă, inundând curtea unei gospodării, şi calea de acces spre aceasta. În acest caz, autorităţile locale s-au deplasat cu oamenii de la ADP cu un buldoexcavator. Aceştia au intervenit, iar în timp relative scurt, apa a fost evacuată, urmând să fie decolmatate şanţurile şi calea de scurgere a apei.
Tot ploile din ultimele zile au făcut să fie nevoie de intervenţia pompierilor şi a autorităţilor locale, la Cetăţeni.
Apa a inundat o curte şi strada, în zonă nu se mai putea circula cu autoturismele. Şanţurile s-au colmatat, iar pentru a se putea scurge apa rapid administraţia locală a intervenit cu cei de la SVSU Cetăţeni. B.R.