73 de amenzi în 24 de ore, pentru încălcarea măsurilor COVID-19

0

 Polițiștii argeșeni au acționat împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun, anunță IPJ Argeș. M.S

În ultimele 24 de ore au fost desfășurate 29 de acţiuni punctuale, dintre care 25 au fost organizate independent de către poliţişti, trei organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.
În cadrul activităților au fost verificate aproape 1.500 de persoane, precum şi 139 de mijloace de transport în comun.
De asemenea, au fost verificate un total de 136 de societăţi comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care se acţionează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali şi centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării şi combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, 73 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.500 de lei, după cum urmează:
– 67 de sancţiuni, în valoare de 1.500 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măştii;
– patru sancţiuni, în valoare de 2.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurii carantinei/izolării la o adresă aleasă;
– două sancţiuni, în valoare de 1.000 de lei, ca urmare a nerespectării interdicţiilor de deplasare.

În ziua de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești și ai Biroului Rutier Pitești, care au acționat în sistem integrat împreună cu jandarmi argeșeni și polițiști locali, au verificat peste 300 de persoane, dintre care 60 în cadrul acțiunilor punctuale, 33 de societăți comerciale, precum și 53 de mijloace de transport în comun.
Cu ocazia acțiunilor, au fost realizate instruiri cu operatorii economici de pe raza municipiului Pitești unde echipele au efectuat verificări.
În urma abaterilor constatate în cele 24 de ore, polițiștii piteșteni au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.500 de lei, conform Legii 55/2020.

În ziua de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 46 de ani, din Pitești și o femeie de 24 de ani, din Costești, care nu au respectat măsura carantinei, stabilită la domiciliu.
Ca urmare a celor constatate, aceștia au fost sancționați contravențional, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș.

În ziua de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au legitimat 98 de persoane și au verificat 131 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantinare.
De asemenea au fost controlate 7 societăți comerciale, precum și 83 de mijloace de transport persoane, dintre care 15 au fost mijloace de transport în comun.
De asemenea, au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale, cu avertisment, pentru nepurtarea corespunzătoare a măștii de protecție.

În ziua de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câpulung au constatat, cu ocazia verificării la domiciliu a persoanelor pentru care este instituită măsura izolării sau carantinării la o adresă aleasă, că un bărbat de 33 de ani, din Dragoslavele și o femeie de 30 de ani, din Cetățeni, nu au respectat măsura carantinei, stabilită la domiciliu.
Ca urmare a celor constatate, aceștia au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, fiecare, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș.

În ziua de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au legitimat 45 de persoane și au verificat 250 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantinare.
De asemenea au fost controlate 8 societăți comerciale, precum și 36 de mijloace de transport persoane, dintre care 8 au fost mijloace de transport în comun.
De asemenea, au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale, cu avertisment, conform Legii 55/2020.