Absența lui Cristi Dumitru s-a resimțit foarte mult

0



În partida de astăzi, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, staff-ul tehnic al grupării din Trivale va putea conta și pe Cristi Dumitru.


Mijlocașul piteștean a fost suspendat trei etape după cartonașul roșu primit în meciul de campionat cu UTA Arad, din postura de rezervă. Antrenorul Andrei Prepeliță spune că absența lui Cristi Dumitru a contat destul de mult: ”Vom conta și pe Cristi Dumitru care și-a ispășit cele trei etape de suspendare.
Sper să ne ajute pentru că am suferit la schimbarea juniorului.
Nu am avut alte variante ofensive pentru că Moisie și Telcean sunt jucători defensivi.
Mi-a fost greu să-l schimb pe Ișfan care în unele momente a dat semne de oboseală, dar neavând soluții, l-am lăsat să joace tot meciul”. M.D.