Au apărut filmări din noaptea incendierii

0



Au apărut imagini din noaptea incendierii Primăriei Beleţi-Negreşti. Deşi filmarea este pe timp de noapte se poate observa o maşina care părăseşte curtea instituţiei. Ulterior s-a stabilit că chiar primarul Mihai Marin este cel care a pus focul. 


În noaptea de duminică spre luni, în urmă cu o săptămână, mai multe clădiri ale primăriei Beleţi-Negreşti au luat foc.

Anchetatorii au stabilit că primarul Mihai Marin a incendiat administraţia locală, folosind motorina achiziționată pentru deszăpezire pe timpul iernii. Deşi comuna nu are montate camere de supraveghere, gospodăria de peste drum are sistem de supraveghere şi acesta au surprins momentul în care izbucnesc flăcările.

Mai mult, pe filmare se vede o maşină plecând din curtea administraţiei locale.

Un angajat a povestit anchetatorilor că primarul Mihai Marin a fost duminică la birou şi a stat până târziu. A chemat de acasă un angajat ca să facă niște dispoziţii. Edilul a părăsit primăria la ora 21.00. În jurul orei 3,00 a izbucnit incendiul.

Anchetatorii au încercat, pe baza declaraţiilor şi al imaginilor surprinse, să refacă traseul edilului. Se spune că Mihai Marin s-a întors în cursul nopţii la primărie şi a stat aproximativ o oră, timp în care a împrăştiat cei 300 de litri de motorină prin mai multe clădiri.

La ora 3.03 se vede pe filmare cum scoate maşina pe o alee între clădiri. Farurile se sting preţ de un minut. În acest timp izbucnesc flăcări mari și în sediul nou, curtea fiind luminată de focul puternic.

La 3.05 se reaprind farurile şi se observă cum maşina părăseşte curtea şi pleacă pe şosea.

Reamintim că primarul Mihai Marin a fost arestat preventiv pe data de 17 decembrie, de magistraţii Judecătoriei Topoloveni. În aceeaşi zi, a fost depusă contestaţie la măsură, acesta urmărind să se judece mâine la Tribunalul Argeş. M.S.