Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu anunță că joi va intra în dezbatere proiectul bugetului pentru anul 2022. În acesta sunt prevăzute cheltuieli pentru investiții în valoare de 88,8 miliarde lei.
Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș:
„Pentru prima dată după mai mulți ani, România ar putea avea un buget așa cum prevede legea, adică înainte de finalul anului.
Joi, proiectul bugetului pe anul 2022 va intra în dezbatere parlamentară. Am observat discuțiile pe tema alocărilor necesare investițiilor.
Conform proiectului, cheltuielile destinate investițiilor însumează aprox. 88,8 miliarde lei, reprezentând aproximativ 6,7% în PIB.
Asta înseamnă că sunt preconizate investiții mai mari ca în anul acesta. Ca reprezentant al administrației județene, consider că vital nu este neapărat dacă avem 6,7% sau 7% din PIB, ci modul în care fondurile pentru investiții sunt alocate.
Guvernul acesta trebuie să finanțeze investițiile locale indiferent de culoarea politică a conducerii administrației locale. Altfel spus, să se ducă banii către acele consilii județene și către acele primării care muncesc, care realizează proiecte de investiții.
Executivul trebuie să se focalizeze în sprijinirea asigurării cofinanțării proiectelor pe fonduri europene, pentru că investițiile care aduc cea mai mare plus-valoare sunt cele pe fonduri europene.
În rest, dacă banii sunt cheltuiți cu răspundere, dacă vor fi eliminați băieții deștepți care parazitează finanțele publice, vom avea oricum un an 2022 mai bun decât acesta.
Dăm asigurări argeșenilor că, pentru anul 2022, Consiliul Județean va continua investițiile în zonele prioritare, precum infrastructura, sănătatea, educația, cultura, turismul și vom sprijini administrațiile locale care dovedesc eficiență în dezvoltarea comunităților pe care le reprezintă.” M.S.