Duster, locul 5 la vânzările de SUV-uri din Europa

0



În primele 11 luni ale anului 2021, segmentul Sport Utility Vehicle (SUV) a rămas cel mai important din Europa cu o cotă de peste 40% din totalul vânzărilor auto.


În ciuda faptului că penuria de semiconductori și problemele de aprovizionare ale producătorilor de mașini au afectat uzinelor din întreaga lume, zona SUV a continuat să câștige teren stimulată de cererea tot mai mare a clienților. În plus, electrificarea tot mai multor modele SUV a susținut achizițiile, clienții acestui tip de vehicule beneficiind în acest caz de subvenții și reduceri de taxe în multe state europene. În perioada ianuarie – noiembrie 2021, cel mai vândut SUV european a fost Peugeot 2008, model înmatriculat de europeni în 173.890 de unități, în creștere cu 28% față de aceeași perioadă din anul precedent. Poziția secundă în clasament este ocupată de Volkswagen T-Roc, cu 169.189 de unități, rezultatul unei creșteri cu 21%. Locul trei în segmentul SUV i-a revenit modelului Renault Captur, acesta fiind înmatriculat de 144.304 europeni. Din nefericire, față de anul anterior, acest vehicul înregistrează un recul cu 9%. Pe locul patru în clasamentul înmatriculărilor de SUV-uri din 2021 se află Hyundai Tucson. Grație celei mai mari creșteri din Top 10, 70%, acest vehicul a fost înmatriculat în 136.490 de exemplare. Locul al cincilea este ocupat de modelul Dacia Duster produs în România, la Mioveni. SUV-ul de clasă B „Made in Romania” a fost preferat în acest an de 129.196 de europeni, cu 3% mai mulți decât în 2020.
Restul Top 10 este completat, în ordine, de Peugeot 3008 (126.167 de unități), Volkswagen Tiguan (122.910 unități), Ford Puma, un alt model produs exclusiv în România (121.349 de unități), Volkswagen T-Cross (117.928 de unități) și Volvo XC40 (106.800 de unități). S.M.