CS Mioveni are și ea stabilit programul de pregătire de iarnă, echipa galben-verde urmând să facă pregătirea centralizată pe plan local. Cum timpul este scurt până la începerea sezonului, argeșenii nu au timp decât de 3 amicaluri în această perioadă, cu două dintre adversare fiind foarte probabil să se întâlnească și în play-out.
Reunirea lotului galben-verde este prevăzută pentru astăzi, la ora Grupul Școlar Colibași. Tot astăzi jucătorii vor face testele COVID, pentru a vedea care dintre fotbaliști pot face sau nu pregătirea. Mâine, Mioveniul va efectua vizita medicală, iar de joi se va intra în cantonamentul de la Mogoșoaia. Pelici își va ține jucătorii în pregătire centralizată timp de 10 zile, până pe 15 ianuariie. În această perioadă sunt programate și 3 meciuri amicale, toate la Mogoșoaia. Adversari vor fi: # FC Argeș (pe 8 sau 10 ianuarie) # Dinamo (pe 12 ianuarie) # FCSB (pe 15 ianuarie). Cu FC Argeș, CS Mioveni nu a disputat decât meciul din turul campionatului (0-0), returul fiind programat în etapa a 26-a, pe 12 februarie, la Pitești și este foarte posibil să o aibă adversar și în play-out.
Cu Dinamo, s-au jucat ambele meciuri din sezonul regulat (1-0 la București, 2-1 la Mioveni) iar cele două echipe se vor întâlni și în play-out. Cu FCSB nu s-a jucat decât turul (0-3 la Buzău), returul urmând a avea loc în etapa 27, pe 19 februarie, iar cele două echipe nu se vor mai întâlni și în fazele superioare, bucureștenii fiind în prima parte a clasamentului.
De la revenirea din cantonament, galben-verzii au la dispoziție o săptămână să pregătească primul meci de campionat, programat duminică 23 ianuarie, acasă, cu Academica Clinceni.
”Vrem să rămânem pe locul pe care suntem!”
Obiectivul lui Alexandru Pelici și al jucătorilor galben-verzi, este clar pentru această parte a doua a campionatului. Astfel, principalul Mioveniului își dorește ca echipa să obțină cât mai multe puncte în sezonul regular, pentru a intra cu șanse reale de salvare, în play-out. ”Gândurile pentru 2022 sunt să ne îndeplinim obiectivul! Vrem să facem cât mai multe puncte în sezonul regular, ca să intrăm cu șanse reale de salvare în Play-out și aici să rămânem pe locul pe care suntem acum” ne-a declarat ieri, antrenorul Alexandru Pelici.
”Nevoie de 3-4 jucători!”
Pentru îndeplinirea obiectivului, galben-verzii vor avea nevoie în această iarnă și de câteva întăriri, pe posturile care au fost deficitare în prima parte a sezonului. Astfel, încă de le prima ședință de pregătire din 202, este posibil să apară și nume noi, despre care antrenorul Pelici spunea: ”Pentru realizarea obiectivului trebuie câteva întăriri. 3 poate chiar 4 jucători… Vedem ce va apărea. Am avut deja discuții cu unii, pentru a veni… este posibil să vină încă de la primul antrenament…” S.M.