Un minor în vârstă de 14 ani a avut un atac extrem de violent asupra unui băiat de aceeaşi vârstă. Întreaga scenă a fost filmată iar înregistrarea a circulat pe internet. Incidentul a avut loc în Parcul Tineretului din cartierul Craiovei.
Pe înregistrare se văd doi băieţi care se află faţă în faţă. Unul dintre ei, printr-un gest brusc, îl loveşte pe cel aflat la mică distanţă, cu pumnul în faţă, Lovitura a fost atât de dură, încât cel agresat a căzut lat pe spate şi a rămas pe caldarâm. Agresorul se aude spunând “Hai să mergem, hai să plecăm”, după care pleacă abandonând victima la pământ. Referitor la acest incident IPJ Argeş a transmis: „În urma imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești s-au autosesizat, în dimineața zilei de 06 februarie a.c. și au efectuat verificări, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, pentru identificarea persoanelor implicate, stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Ca urmare a activităților desfășurate de polițiști, toate persoanele implicate (persoana vătămată și agresorul – ambii minori de 14 ani, precum și martori ai evenimentului) au fost identificate. De asemenea, au fost sesizați și reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu privire la acest eveniment. Menționăm faptul că, victima a primit asistență medicală, imediat după producerea evenimentului, fără a necesita internare. În continuare, se efectuează cercetări, urmând ca, după administrarea probatoriului, să se ia măsurile legale în consecință.” M.S.