Un punct cu echipa lui Hagi!

0

  • Liga 1, Etapa 25: CS Mioveni – Farul 1-1 (1-1)



CS Mioveni a câștigat miercuri seara un punct, în lupta pentru menținerea în Liga 1, echipa lui Alexandru Pelici, remizând 1-1, pe propriul teren, cu Farul lui Gică Hagi. Remiza obținută de galben-verzi este a treia consecutivă, cupă 0-0 cu Chindia și Voluntari și este totodată al 6-lea rezultat pozitiv, consecutiv din acest campionat.


În prima repriză Mioveniul a condus ostilitățile, și-a creat câteva ocazii și a și marcat o dată. Astfel, scorul a fost deschis de Scarlatache în minutul 20, după un corner, fundașul reluând în plasă un balon din careul mic. Raicea a mai avut un șut periculos în minutul 25, de la distanță, dar mingea trimisă cu boltă a fost în cele din urmă reținută de portar. Oaspeții au egalat la primul șut pe poartă, în minutul 38, când, după o respingere greșită, Petre a pătruns pe dreapta în careu și a șutat la colțul lung, înscriind. Repriza s-a încheiat ocaziile Mioveniului, mai întâi capul lui Scarlatache, puțin pe lângă după o lovitură libe și apoi șutul lui Cierpka, din prima de la 20 m, dar deviat în corner. Mioveniul a început și repriza a doua în forță și a cerut mai întâi un fault, pe dreapta, în apropierea careului, la o pătrundere a lui Sanoh și apoi un henț pe 16m, la o evidentă atingere cu mâna a balonului, dar arbitrul nu a considerat la fel în niciuna din faze. Apoi, oaspeții au pus stăpânire pe joc și au forțat desprinderea, în timp ce galben-verzii au încercat să dea lovitura pe contraatac. Pitu a mai apărut bine în careu în minuutl 56, dar a reluat pe lângă și apoi Ducan a fost pus la grea încercare de un mijlocaș advers, dar a respins cu greu în corner.
Partida s-a încheiat la egalitate, un rezultat conform cu realitatea din teren, iar CS Mioveni a mai acumulat un punct în lupta pentru evitarea retrogradării și, după cele 6 jocuri cu rezultate pozitive, merge cu un moral excelent la Pitești, pentur jocul de duminică cu FC Argeș.

⚽CS Mioveni – Farul 1-1 (1-1)
Au marcat: Scarlatache (20) / Petre (39)
⚽Mioveni: Ducan – Radescu (66 Oancea), Scarlatache, Garutti, Iacob, Burnea (73 Serbanica) – Cierpka (66 Panait), Veres – Blanaru (46 Sanoh), Rusu, Raicea (83 Cosereanu). Antrenor: Alexandru Pelici
⚽Farul: Aioani – Mladen (66 Nedelcu), Larie, Ghita, De Nooijer – Boboc (66 Dussaut), Artean Ciobanu (75 Moldoveanu) – Pitu (75 Radaslavescu), Petre, Omoh (66 Iancu). Antrenor: Gheorghe Hagi

Cum s-au marcat golurile:
⚽1-0, min 20: corner bătut de pe stânga de gazde, mingea este centrată de Raicea în careu, Rusu deviază cu călcâiul, Iacob reia direct în Petre, mingea rămâne în careul mic, de unde Scarlatache o trimite în plasă
⚽1-1, min 39: mingea este aruncată spre careul Mioveniului, Iacob respinge cu capul dar, Ciobanu vine în viteză și recuperează la 25m, apoi în pasează în dreapta lui Petre, care pătrunde în careu, talonat de Scarlatache, dar șutează la colțul lung, plasat. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.