”Diferența s-a făcut la greșelile personale!”

0

  • Antrenorul Mioveniului a analizat prestația jucătorilor săi în meciul din Trivale



Antrenorul Mioveniului, Alexandru Pelici a concluzionat după meciul pierdut în Trivale că diferența în acest joc a fost făcută de greșelile personale.


„Speram să nu pierdem, așa cum am spus și înaintea jocului. Este un joc pe care l-am pierdut în prima repriză. Din păcate am făcut două reprize diferite. O primă repriză slabă, cu multe greșeli personale care ne-au costat. Acolo s-a făcut diferența. Pe lângă gol, tot datorită greșelilor Argeșul și-a mai creat ocazii de a marca. Totuși, în ciuda erorilor, am avut câteva situații bune de a reveni pe tabelă.
Totul a culminat cu acea situație a lui Scarlatache, cu mingea în bară. Trebuie să ne revenim, urmează jocuri grele. Felicitări celor de la FC Argeș, mult succes în lupta pentru play-off. Nouă nu ne rămâne decât să muncim în continuare și să sperăm să ne îndeplinim obiectivul, evitarea retrogradării. Ne așteaptă meciuri grele, cu adversari puternici. FCSB este o echipă foarte bună, cu jucători de valoare. Și astăzi, diferența s-a făcut de multe ori în duelurile unu contra unu. Ne așteaptă un meci greu, o să avem și suspendanți, să vedem dacă există probleme medicale. Încercăm să luăm punct sau puncte. Cu muncă și cu modestie putem să ajungem acolo unde ne dorim și anume să fim în Liga 1 și anul viitor. A fost o atmosferă frumoasă, dar puteam să facem mai mult. Nu înețelg acea frică, acea teamă de joc, care în multe momente și-a pus amprenta pe jocul nostru. Poate fi din două motive ori depășiți d emiza jocurlui ori supramotivare, pentru că au fost jucători care au trecut pe aici și și-au doirt să joace bine și nu au reușit acest lucru. Diferența s-a făcut la greșelile personale, pase greșite, fără să te atace nimeni, totul a culminat cu acea fază de cascadorii râșului,bine că mai era mingea în mișcare. Ne asumăm, știm cine suntem știm unde suntem ș ice vrem să face.
Vom întâlni în continuare adversari care pleacă cu prima șansă și care sunt mult mai buni decât noi în momentul asta. Ne dorim puncte mai multe și apoi să ducem lupta în play-out. S.M.