O neacordare de prioritate a fost cauza producerii unui accident la intrarea pe Calea București, dinspre bulevardul I.C. Brătianu. Două persoane au fost rănite și două mașini au fost avariate. M.S.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că un bărbat de 51 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism din direcția str. Câmpineanu către Calea București, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 27 de ani, din Pitești, din direcția Centru către str. Ion Câmpineanu.
În urma accidentului, o fată de 19 ani și un bărbat de 30 de ani, din Pitești, pasageri în cel de-al doilea autoturism, au fost răniți ușor și transportați la spital.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Oamenii legii au stabilit că bărbatul în vârstă de 51 de ani care intenționa să coboare pe Calea București nu a acordat prioritate șoferului de 21 de ani care circula pe bulevardul IC Brătianu și se îndrepta către Câmpineanu.
Foto Info Trafic Pitești