Autoturism prins între două autoutilitare, la Drăganu!

0

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, la Drăganu, pe DN 7. În incident sunt implicate un autocamion, o autoutilitară și un autoturism. Două persoane au fost rănite. Traficul a fost blocat. M.S.

În urma impactului celor trei autovehicule două persoane au fost rănite.
„Două echipaje SMURD de prim ajutor calificat au preluat cele 2 victime, un bărbat și o femeie din autoturism, și le-au transportat la spital pentru investigați medicale amănunțite.
La fața locului, pompierii au asigurat zona împotriva izbucnirii unui posibil incendiu.

Femeia cu vârsta de 55 de ani prezenta leziuni la membrul inferior stâng și la coloana lombară, iar bărbatul cu vârsta de 56 de ani prezenta mai multe răni (plăgi) la membrele superioare și membrul inferior drept”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.