Printr-un Ordinul al presedintelui ANAF au fost aduse modificări și completări formularului 230 “Cerere privind destinația sumei reprezentand până la 3,5% din impozitul anual datorat”.
Noul Ordin îl modifică și completaeză pec el pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând pana la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum si pentru acordarea de burse private, conform legii, Întrucât prin Ordonanța Guvernului pentru modificarea și completarea Legii privind Codul fiscal, a fost introdusă posibilitatea contribuabililor persoane fizice de a opta pentru depunerea formularului 230 la entitatea nonprofit /unitatea de cult, beneficiară a sumei, a fost necesară modificarea procedurii privind stabilirea sumei reprezentand pana la 3,5% din impozitul anual datorat, precum si a instructiunilor de completarea a formularului 230. Astfel, în situatia în care contribuabilii au optat pentru depunerea formularului 230 la entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei, entitatea nonprofit/unitatea de cult are obligația de a transmite, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, la organul fiscal competent formularul ”Situație centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230” prin care centralizează cererile primite de la contribuabili. În această situație originalul cererilor 230, în format hârtie, se păstrează de către entitățile nonprofit/unitățile de cult și sunt puse la dispoziția organului fiscal la solicitarea acestuia. Formularul ”Situație centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230” se transmite de către entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, sub sancțiunea decăderii. Prevederile se aplică pentru direcționarea de către contribuabili a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pe veniturile realizate începând cu anul 2021.
Îl depun persoanele fizice
După cum se știe, formularul 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” se depune de către persoanele fizice care în anul 2021 au realizat: # venituri din salarii şi asimilare salariilor # venituri din pensii # venituri din activităţi independente/activităţi agricole, impuse pe bază de normă de venit # venituri din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reţine la sursă # venituri din drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele pentru care venitul net se determină în sistem real # venituri din cedarea folosinţei bunurilor, pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza normelor de venit # care optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pentru: susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii sau unităţilor de cult și pentru acordarea de burse private
La FISC, direct sau prin poștă
Formularul 230 se depune la FISCUL în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România, sau la organul fiscal central competent, potrivit legii, pentru administrarea contribuabililor persoane fizice, fără domiciliu fiscal în România. Depunerea formularului 230 se efectuează: # prin poștă, in mod individual # direct la registratura organului fiscal, in mod individual # prin intermediul serviciului Spatiul Privat Vitual, in mod individua # prin intermediul „Situatiei centralizatoare a datelor cuprinse in formularul 230”, transmisa de catre entitatea beneficiara a sumei, prin mijloace electronice de transmitere la distanta (cu certificat digital prin portalul e-guvernare.ro). Termenul de depunere a formularului 230 “Cerere privind destinatia sumei reprezentand pana la 3,5% din impozitul anual datorat”, este până la data de 25 mai 2022. Entităţile nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, precum şi unităţile de cult beneficiază de sumele prevăzute mai sus dacă la momentul plăţii acestora de către organul fiscal figurează în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. S.M.