Vânzările de autoturisme ecologice în România s-au dublat

0



Vânzările de autoturisme ecologice noi aproape s-au dublat în luna ianuarie din 2022, faţă de acelaşi interval din anul precedent, până la 1.656 de unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).


Conform APIA, creșterea este de 95,5%. Ponderea autoturismelor electrice şi full hibride noi în totalul pieţei auto locale a ajuns, în intervalul de referinţă, la 17,9%, de la 14,3%, în ianuarie 2021, conform analizei de piaţă, după cum informează Digi 24. Cele mai multe achiziţii noi au fost consemnate în categoria autoturismelor full hibride – 742 de unităţi (în creştere cu 27,1%), urmate de cele full electrice – 570 de unităţi (+245,5%) şi plug-in Hybrid – 344 de unităţi (+251%), potrivit datelor APIA, consultate de Agerpres. Statistica APIA relevă faptul că, în topul celor mai comercializate autoturisme 100% electrice, conduce, în prima luna a acestui an, Dacia (cu modelul Spring) – în 148 de unităţi. Pe locurile următoare s-au clasat: Volkswagen – cu 89 de exemplare, Tesla (75), Hyundai (51), BMW (29), Renault (25), Mercedes-Benz (24), Peugeot (20), Skoda (16) şi Fiat (16). În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme full hibride vândute, în ianuarie, în România, au fost comercializate de: Toyota – cu 476 de unităţi, Hyundai (97), Renault (57), Ford (46), Honda (41), Lexus (20), Suzuki (4) şi Subaru (1). De asemenea, în topul vânzărilor de autoturisme plug-in hybrid, Mercedes-Benz era pe prima poziţie, cu 61 de unităţi comercializate, urmată de Volvo (44 de exemplare), Ford şi Hyundai (câte 43 de unităţi), Skoda (36), BMW (33), Volkswagen (23), Renault (16), Audi şi Mitsubishi (câte 11 exemplare). S.M.