Stefania Lazăr, una dintre cele mai bune handbaliste ale CS Dacia Mioveni 2012 s-a operat la Spitalul Orăsenesc Mioveni.
Intervenția a fost realizată de catre dr. Stoian Cătălin, specialist ortoped al Compartimentului Ortopedie și Traumatologie, medic cu o vastă arie de expertiză, care a realizat intervenții în premieră pentru Spitalul din Mioveni. În urma investigațiilor clinice și imagistice s-a stabilit diagnosticul de leziune complexă menisc extern și chist parameniscal extern, pentru care s-a practicat meniscectomie parțială și decompresie chistica prin abord artroscopic. Operația a fost o reușită, iar sportiva clubului din Mioveni a început deja exercițiile de recuperare. Reamintim că medicul Cătălin Stoian este absolvent al UMF ”Carol Davila” București, a efectuat stagiul de rezidențiat la cel mai mare centru de ortopedie din țară- Spitalul Foișor din București și timp de doi ani a colaborat cu această unitate medicală, dar și cu Spitalul CF2 București și Regina Maria din Capitală. Pentru consultații este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, iar cei interesați se pot programa la numărul de telefon 0372.791.212.S.M.