Victorie în derby

0
1



Volei
FC Argeș Volei merge ceas în această ediție de campionat. Echipa pregătită de Bogdan Paul a obținut a 13-a victorie consecutivă, din tot atâtea partide disputate, după ce s-a impus în derby-ul Diviziei A2 Est, cu CSU HYGIENIUM GALAȚI, ocupanta locului 2. Piteștencele au câștigat cu 3-0 la seturi și au ajuns la 39 de puncte, cu șase mai mult decât gălățencele. Scorul pe seturi a fost următorul: 25:15, 25:23, 25:18.
Baschet
Au învins Albania
Naționala României de baschet masculin a obținut o victorie mare în Grupa B a precalificărilor pentru Eurobasket, scor 101-84, împotriva Albaniei. Acesta a fost primul duel după doi ani în care Vulturii au avut suporterii alături. Selecționerul Dragan Petricevic i-a folosit în această partidă și pe cei doi jucători ai FC Argeș Basketball, Mihai Măciucă și Tudor Gheorghe, primul reușind 9 puncte, în cele 18 minute petrecute pe teren, iar cel de-al doilea, 3 puncte, în cele 14 minute adunate pe parchetul Sălii Olimpia din Ploiești. Următorul meci al naționalei României va avea loc în data de 30 iunie, pe teren propriu, împotriva Luxemburgului.
Hadbal
Înfrângere surprinzătoare cu ultima clasată
Echipa de handbal masculin a orașului pierde teren în lupta pentru un loc de baraj în Liga Zimbrilor. CSU Pitești a suferit o înfrângere surprinzătoare în confruntarea din deplasare cu CSU Galați, ultima clasată în ierarhia grupei pentru promovare. Echipa pregătită de Titel Răduță a pierdut cu 28-31, disputa cu echipa de la malul Dunării. Gazdele au făcut un joc destul de bun, iar la pauză conduceau cu 18-15. În urma acestui insucces, piteștenii au rămas pe locul 4 al grupei, cu cele patru puncte, acumulate în patru etape. Următorul joc al handbaliștilor argeșeni este programat sâmbătă, pe propriul teren, cu CSM Făgăraș, liderul seriei, echipă care are 12 puncte, după primele patru runde. M.D.


Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.