DNA Piteşti , doar 3 rechizitorii într-un an!

1



Din bilanţul prezentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, reiese că DNA Piteşti, cândva, liderul dosarelor grele intrumentate, nu prea are cu ce se lăuda. În cursul anului 2021, procurorii piteşteni au fost pe ultimul loc la dosare, având doar 3 rechizitorii, cu 14 inculpaţi. DNA Piteşti îşi desfăşoară activitatea cu 3 procurori, fiecare având, în medie, în lucru 46 de dosare. 


Din punct de vedere al datelor statistice, la DNA Piteşti, în anul 2021 numărul cauzelor de soluţionat a fost de 251 faţă de 273 cauze în anul 2020. A scăzut cu 19,14% cel al cauzelor soluţionate (114 faţă de 141 cauze în anul 2020) şi cu 28,68% al soluțiilor pe fond emise ( 87 faţă de 122 în anul 2020). Au rămas nesoluționate 137 cauze, în creștere cu 3,79% (132 cauze în anul 2019), reiese din bilanţul DNA. A scăzut numărul actelor de inculpare, fiind emise 3 rechizitorii privind 14 inculpaţi; comparativ, în anul 2020, au fost emise 5 rechizitorii, privind 7 inculpaţi.
Cauzele finalizate prin rechizitoriu au fost complexe, cei 14 inculpaţi fiind trimiși în judecată pentru săvârşirea a 21 infracţiuni, reținându-se un prejudiciu total de 9.113.489 lei (faţă de 31.602.266 lei în anul 2020).

2 primari trimişi în judecată

Cele 3 rechizitorii întocmite în cursul anului 2020 de către Serviciul Teritorial Piteşti următoarele infracţiuni: 1 rechizitoriu având ca obiect infracțiuni de corupție (obiectul infracțiunii de corupție fiind suma de 3.050 lei), 1 rechizitorii având ca obiect principal infracţiuni asimilate infracțiunilor de corupţie (abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (prejudiciul total reţinut fiind în sumă de 356.160 lei), 1 rechizitorii având ca obiect principal infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (prejudiciul total reţinut fiind în sumă de 8.757.329 lei). Referitor la calitatea inculpaților, se observă că printre cei 14 inculpaţi trimiși în judecată, 10 sunt bărbați, 4 sunt femei, cu vârste cuprinse între 36-65 și peste 65 de ani.
Dintre aceştia 2 sunt primari, 2 comisari CJPC, 1 director, 1 diriginte de șantier, 1 inginer, 1 ziarist și 6 oameni de afaceri.

Un procuror lucrează la 46 dosare

În cursul anului 2021 au rămas definitive hotărâri penale de condamnare într-un număr de 2 cauze, faţă de 2 inculpaţi (față de 2 hotărâri definitive de condamnare a 5 de inculpați în 2020), 2 inculpați achitați definitiv ( 4 în anul 2020), soluţii apreciate ca nefiind imputabile procurorului de caz. Au existat 1 cauză în care, prin hotărâri definitive, judecătorul de cameră preliminară a dispus restituirea la procuror. Activitatea a fost desfășurată cu 1 procuror șef serviciu, 2 procurori de execuție. DNA Piteşti mai are 2 posturi vancate de procurori. „Volumul mediu a fost de circa 38 cauze penale soluţionate/procuror şef serviciu (61 în anul 2020). Cei 3 procurori asigură atât activitatea de urmărire penală cât și sectorul judiciar, având în lucru în medie câte 46 cauze (66 în anul 2019)” se mai precizează în bilanţ. M.S.