”Luptăm până la final pentru play-off”

1

  • Antrenorul echipei FC Argeș nu și-a pierdut speranța



FC Argeș și-a redus simțitor șansele de a prinde un loc în playoff după remiza albă înregistrată duminică, pe propriul teren, cu FC voluntari. Piteștenii sunt acum la trei puncte în spatele Farului Constanța, ocupanta locului 6, echipă care s-a impus cu surprinzător cu 2-0 în deplasarea de la FCSB.


La finalul partidei cu ilfovenii, Andrei Prepeliță, antrenorul echipei FC Argeș, era dezamăgit că piteștenii nu a reușit să câștige cele trei puncte puse în joc: ”Știam că ne așteaptă un meci greu împotriva unei echipe care a făcut cel mai bun sezon al lor de la intrarea în Liga I. Am întâlnit o echipă solidă, cu jucători cu experiență, dar per ansamblu, cred că am dominat meciul, l-am controlat. Nu ne-am creat foarte mult ocazii. Aici sunt puțin dezamăgit pentru că îmi doream să verticalizăm, să jucăm în față, să ne creăm mai multe șanse, dar din păcate. atât s-a putut.
Un nou meci în care nu am primit gol. Ne pregătim de meciul următor. Am rămas cu șanse în continuare pentru accederea în play-off și ne vom bate până la ultimul meci. Urmează meciul cu FCSB , o echipă bună, cu individualități foarte bune, poate cei mai buni din țară. sperăm într-un meci bun al nostru. Băieții se vor mobiliza foarte bine. Așteptăm și publicul la stadion”. M.D.


1 COMENTARIU

  1. Aici se văd punctele pierdute cu Craiova 1948 și Mediaș, cât de importante erau acum! Cel puțin jocul de la Craiova, foarte slab.
    Aici vreau să menționez ceva, în acest campionat nu am văzut la FC Argeș, determinare, ambiție, pe care o au alte echipe, chiar dacă pierd meciul, de exemplu Craiova 1948 la meciul cu Farul, Rapidul, Sepsi, cred că dacă ar juca din minutul 1 până în 90, la fel ca a doua repriză cu Voluntari sau cu U Craiova, chiar dacă au jucat în 10, ideea era ca determinare, cred că ar fi obținut alte rezultate, dar când stai numai cu fundul în poartă și aștepți o fază fixă sau o greșeală a adversarilor, etc.
    FC Argeș, o echipă lentă, cu jucători lenți, mai ales atacanții care pe deasupra se mai împiedică în minge, ex. Said, dar și celălat, jucători care deși sunt în jumatatea adversă, dar in loc să atace, joacă spre propria poartă, vezi jocul cu Voluntari.
    Jucători pe benzi, vezi Tofan sau Latovlevici, care atunci când centrează, ori este prea tare, ori prea încet sau peste poartă, prea rar pe 11-15 m, vezi Latovlevici la Farul.
    O echipă care nu prea dă goluri, nu are cine, rar vezi 2-3 goluri înscrise, e drept că nici nu prea primește, dar și 0-1 este înfrângere!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.