La Mioveni continua în aceste zile lucrările pe domeniul public din sfera serviciilor de interes general.
Astfel în perioada imediat următoare, compostul pe care SEdC îl produce în stația proprie de epurare de la Colibași va fi utilizat ca îngrășământ pentru îngrijirea spațiilor verzi din oraș. De asemenea, au continuat și lucrările pentru amenajarea a încă 6 padocuri la Adăpostul de Câini de la Racovița, pentru a crea spații mai generoase pentru animalele cazate în această locație. În plus, au început lucrările specifice de primăvară. Principalele intervenţii presupun curăţarea rigolelor, greblarea spaţiilor verzi în perimetrul blocurilor, întreținerea gardului viu, măturarea, ridicarea şi evacuarea deşeurilor. Lucrările se desfășoară în Mioveni și Colibași, urmând să continue și în celelalte cartiere. Totodată, continuă lucrările de toaletare a arborilor și arbuștilor aflați pe domeniul public și privat al orașului Mioveni, acțiune ce se poate realiza numai în perioada de repaus vegetativ, respectiv 15 octombrie – 15 aprilie. Atenția, administrației locale se îndreaptă și către siguranța circulației, astfel că au început lucrările de refacere a rampelor de acces pietonale între trotuar și carosabil, în zona A-uri (str. Log. Stanciu Mihoveanu) și vor continua în tot orașul, în funcție de condițiile meteo. Măturatul zilnic al carosabilului, trotuarelor, pieţelor, locurilor de parcare publice, colectarea deșeurilor stradale se realizează atât manual cât și cu ajutorul utilajelor pentru măturat, acolo unde este posibil. La Mioveni, sesizările cu privire la buna desfășurare a serviciilor oferite de către S.Ed.C. Mioveni (apă-canal, salubritate, ecarisaj, iluminat public), pot fi făcute prin dispecert, email, sua prin intermediul aplicatiei Mioveni City App, sectiunea “Raportări incidente”. S.M.