Peste 100.000 de persoane ar putea fi afectate în cazul unui cutremur cu interval mediu de recurenţă de 100 de ani şi circa 210.000 clădiri ar putea fi avariate, iar pierderile economice probabile în cazul locuinţelor, într-un astfel de scenariu, sunt estimate la peste 7 miliarde de euro. Anunțul a fost făcut de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), conform evaluărilor efectuate de IGSU în cadrul programului RO-RISK.
Cu toate acestea, reprezentanţii UNSAR afirmă că doar 1 din 5 locuinţe este protejată printr-o asigurare obligatorie PAD. Deşi 74% dintre români se declară interesaţi de asigurările de locuinţe şi de bunuri, conform celui mai recent sondaj de opinie realizat de UNSAR împreună cu IRES, interesul este reflectat într-o mai mică măsură prin evoluţia numărului poliţelor de asigurare a locuinţelor, subliniază UNSAR.
Asigurarea obligatorie devine o necesitate
Un seism poate afecta atât populaţia, bunurile, cât şi clădirile, infrastructura de transport, reţele de alimentare, comunicaţii şi tehnologia informaţiei, mediul natural sau activităţile social-economice. Însă unul dintre cele mai importante sectoare care necesită o atenţie specială şi o abordare coordonată a măsurilor şi acţiunilor de reducere a riscului este sectorul clădirilor. „Luând în considerare riscurile la care suntem expuşi, asigurarea obligatorie de locuinţă devine o necesitate. În acest context, salutăm iniţiativa Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei privind aprobarea Strategiei Naţionale de Reducere a Riscului Seismic (SNRRS). Asigurarea cadrului legislativ privind reducerea riscului seismic al clădirilor existente este un pas important pentru rezilienţa societăţii româneşti”, a declarat Adrian Marin, preşedintele UNSAR.
Polița acoperă până la 20.000 euro
În România, protejarea locuinţelor prin asigurare este obligatorie prin lege, iar poliţa obligatorie (PAD) acoperă trei riscuri catastrofale – cutremur, inundaţii şi alunecări de teren, până la limita de 20.000 euro, respectiv 10.000 euro, în funcţie de tipul construcţiei. „Subliniem că încheierea şi a unei asigurări facultative de locuinţă oferă o protecţie mai bună deoarece acoperă, în plus, şi riscuri cum ar fi incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul – la sume asigurate care corespund valorii reale a locuinţei”, menţionează reprezentanţii societăţilor de asigurare din România. În acest sens, UNSAR a pregătit un material dedicat celor interesaţi să afle mai multe informaţii despre cum îşi pot proteja cel mai important bun pe care îl deţin – locuinţa.
Cutremurul din 1977 a afectat 35.000 de locuințe
Potrivit sursei citate, acum 45 de ani, în mai puţin de un minut, aproape 1.600 de oameni şi-au pierdut vieţile şi circa 35.000 de locuinţe au fost distruse ca urmare a unui cutremur devastator. Chiar şi acum, scenariul unui eveniment de magnitudinea celui din 1977 ar pune în dificultate multe familii, în contextul în care gradul de vulnerabilitate seismică din ţara noastră nu este deloc de neglijat. De altfel, România este considerată de specialişti ca fiind una dintre ţările europene cele mai expuse riscului seismic. Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al federaţiei asigurătorilor şi reasigurătorilor europeni – Insurance Europe. M.D.