Inspector șef pus la dispoziție!

1

Curtea de Apel Pitești a admis recursul înaintat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române în procesul intentat de inspectorul șef al IJJ Argeș, Gheorghe Lupescu. Ca urmare a deciziei șeful jandarmilor argeșeni va fi pus la dispoziție. M.S.

 

„Începând cu data de 09 martie, a.c., colonel dr. Lupescu Gheorghe a fost pus la dispoziția unității.

Decizia vine ca urmare a admiterii recursului formulat de către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române împotriva sentinței judecătorești prin care a fost repus pe funcție în data de 29.10.2021.

În perioada următoare, conducerea unității va fi asigurată de către colonel Toma Marius-Cezar, prim adjunct al inspectorului șef” , se precizează comunicatul de presă  transmis de maiorul Flavius Tănase, ofițer specialist informare, relații publice și cu publicul .

Reamintim că în luna septembrie anului trecut, Gheorghe Lupescu a fost pus la dispoziţie după ce i-a fost retras accesului la informaţii clasificate. Inspectorul şef a contestat ordinul  iar Tribunalul Argeş, în luna octombrie, i-a dat câştig de cauză fiind repus în funcţie.

IGJ a contestat decizia la Curtea de apel Piteşti iar Gheorghe Lupescu a pierdut procesul după ce instanţa a admis recursul şi a trimis dosarul spre rejudecare la Tribunalul Argeş.

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.