În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Benedict de Nursia.
Cuviosul părintele nostru Benedict, al cărui nume pe latineşte înseamnă „binecuvântatul”, era de fel din ţinutul romanilor, din provincia Nursia şi se trăgea din părinţi credincioşi şi bogaţi. Părăsindu-şi casa, pe părinţii săi şi toată averea părintească, încă de pe când era tânăr şi bărbat nedesăvârşit, a plecat împreună cu aceea pe care o avusese dădacă într-un loc pustiu, unde, prin virtute şi înfrânare apropiindu-se de Dumnezeu, a primit de sus puterea de a face minuni şi tămăduiri.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alexandru, cel din Pidna (Macedonia).
Sf. Mc. alexandru cel din Pidna (Macedonia)Lumea în mijlocul căreia a trăit sfântul Alexandru din Pidna, trăia în întunecimea înşelăciunii. Dar el, strălucind întocmai ca o stea prealuminoasă, a dat pe faţă nebunia răucredincioşilor, a rănit cu cuvintele sale, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, pe vrăjmaşul cel trufaş şi a doborât la pământ toată înşelăciunea, propovăduind şi mărturisind cu îndrăznire pe Hristos în vremea persecuţiei împăratului Maximin (305-311). Pentru aceasta, cei ce se găseau în fruntea înşelăciunii, neputând suferi până în cele din urmă, îndrăzneala şi vitejia lui, s-au străduit, cu diferite meşteşugiri, să nimicească tăria lui.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitor Eushimon, episcopul Lampsacului. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525