Anvelopele de iarnă obligatorii și în această perioadă

0



În contextul în care, calendaristic, a venit primăvară, conducătorii auto se întreabă dacă își pot echipa mașină cu anvelope pentru sezonul cald. Astfel, deși nu există nicio dată anume prevăzută prin lege la care conducătorii auto să schimbe anvelopele mașinii, perioada practicată pentru echiparea cu anvelope de iarnă este, în general,  noiembrie-martie. 


Legea din România nu prevede o dată anume până la care trebuie montate pe mașină cauciucurile de iarnă sau la care trebuie să fie înlocuite cu cele de vara. Sezonul rece nu este delimitat de lege. Ceea ce se specifică foarte clar, însă, este interdicția de a circulă în condiții de iarnă (zăpadă, gheață, polei) cu o mașină care nu este echipată corect. Pentru că zilele acestea, în loc de primăvară, în România, s-a instalat iarnă, mașină ar trebui să rămână încă echipată cu anvelope de iarnă. Mașinile cu anvelope de iarnă respectă legislația și totodată au o aderența mai bună adică o siguranță mai mare în trafic în condițiile în care se anunță temperaturi negative mai ales pe timpul nopții. Pentru a răspunde conducătorilor care întreabă dacă mai au nevoie de anvelope de iarnă, RAR a făcut mai multe precizări. Astfel, legislația din România prevede că este obligatorie dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă atunci când se circulă pe un drum public acoperit cu gheață, polei sau zăpadă. Așadar, legea nu face referire exclusiv la perioada de iarnă. Registrul Auto Român precizează că toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă), sub formă: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională. RAR adaugă și o recomandare pentru conducătorii auto care vor să revină cât mai repede la anvelopele de vara. Această se referă la starea de funcționare a anvelopelor, sfatul fiind acela de a utiliza anvelope care nu sunt afectate de uzură și care nu influențează în niciun fel rularea mașinii în condiții de siguranță. Concluzia este că anvelopele care echipează mașină trebuie să se adapteze foarte bine drumurilor pe care le ai de făcut. ”Este mai sigur și mai precaut să utilizezi în continuare anvelopele de iarnă până când primăvară își va intră în drepturi. Și după ce zăpezile se opresc și temperaturile încep să crească este indicat să păstrezi anvelopele de iarnă pe mașină dacă ai în plan drumuri spre munte, acolo unde stratul de zăpadă rezistă mai mult și ar putea să îți pună în pericol siguranță în deplasare” a informat RAR. S.M.