Un furt de lemne s-a transformat în tâlhărie şi ultraj după ce hoţii au fugit încercând să scape de poliţişti. Aceştia aveau maşini de teren modificate pentru a putea transporta arbori. Deşi oamenii legii au tras mai multe focuri de armă, indivizii nu s-au speriat. Unul dintre ei a lovit intenţionat echipajul oamenilor legii pentru a-i împiedica să continue urmărirea.
Întâmplarea a avut loc marţi dimineaţă, în jurul orei 6.00, într-o pădure din comuna Pietroşani ce aparţine Ocolului Silvic Codrii Verzi. Un angajat al ocolului a auzit hoţii în timp ce tăiau arborii şi a sesizat Poliţia. La faţa locului au mers polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domnești. Când oamenii legii au ajuns acolo, au găsit două maşini de teren, fără numere de înmatriculare, special modificate pentru a putea transporta lemne şi a se putea deplasa pe teren accidentat. La vederea echipajului, cele două maşini au demarat în direcţii diferite. Cum era un singur echipaj de poliţişti, nu au putut urmări decât una dintre maşini, condusă de Cătălin C., de 27 de ani, din comuna Coşeşti. Fugarul a fost somat, prin staţia echipajului, să oprească, dar a ignorat ordinul. În timpul urmăririi, unul dintre agenţi a tras două focuri de armă în plan vertical şi mai multe focuri de armă în direcţia cauciucurilor maşinii dar şoferul nu a oprit. Acesta a gonit prin pădure, iar la un moment dat a lovit autospeciala poliţiştilor pentru a-şi asigura scăparea. În urma coliziunii oamenii legii nu au fost răniţi. După ce a avariat maşina oamenilor legii, suspectul a reuşit să prindă un avans şi după aproximativ un kilometru a abandonat, în pădure, autovehiculul încărcat cu lemne şi a fugit.
Reţinut pentru tâlhărie şi ultraj
În cursul zilei de marţi cei doi hoţi de lemne au fost identificaţi. S-a stabilit că hoţii sunt Cătălin C., şi un alt tânăr de 20 de ani, care este cercetat în stare de libertate pentru tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos. Pe numele lui Cătălin C. a fost întocmit dosar penal sub acuzaţia de tâlhărie calificată şi ultraj, acesta fiind audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, marţi seara şi reţinut pentru 24 de ore, în cursul nopţii. I-a fost reţinută infracţiunea de tâlhărie pe motiv că sustras lemnele şi pentru a scăpa a lovit maşina oamenilor legii iar ultraj pentru că a lovit cu intenţie autospeciala. Ieri, tânărul a fost dus la Judecătoria Curtea de Argeş cu propunerea arestării preventive. Până la închiderea ediţiei noastre nu a fost dată sentinţa. M.Sandu