Ştiri de la IJP

0


Controale în Târgul săptămânal!
Duminică, polițiștii pentru Biroului Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au făcut controale pe raza Târgului Săptămânal Bradu, a Târgului din comuna Rucăr și în zona adiacentă de pe DN 73, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul protecției animalelor. Activitățile s-au desfășurat împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr, pe raza de competență.În urma activităților, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au aplicat 7 sancțiuni contraventionale, în valoare totală de 4.000 de lei, conform Ordonanței de Urgență 155 din 2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân, ca urmare a nerespectării de către proprietarii mai multor exemplare canine expuse spre vânzare, a obligației privind identificarea acestora prin microcipare. Acțiunile din târgurile de animale vor continua.

Vitezoman lăsat pieton!
Tot duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș l-au depistat pe Eduard B., de 26 de ani, din Valea Iașului, care conducea un autoturism BMW pe raza localității de domiciliu, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 108 km/h. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că acesta avea o alcoolemiei sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (valoarea de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat). Ca urmare a celor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu anendă în valoare de 1.305 lei, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Avea ITP expirată
Tot în cadrul unei acţiuni pe viteză a fost prins şi Constantin I., de 45 de ani, din Albeștii de Argeș în timp, ce conducea oToyota, cu viteza de 131 km/h în localitatea Corbeni. În timpul verificărilor, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş au stabilit că autovehiculul condus de bărbat avea valabilitatea Inspecției Tehnice Periodice expirată. În urma celor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu anendă în valoare de 1.305 lei, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, în plus certificatul de înmatriculare a fost retras. M.S.