Argeșul, vizitat de aproape 10.000 de turiști, în luna ianuarie!

0



Potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Argeș, în prima lună a anului 2022 capacitatea de cazare în funcţiune a structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a fost de 85,8 mii locuri-zile, mai mult de jumătate (62,6%) fiind oferită de hoteluri.


Pensiunile turistice urbane au oferit 15,2% din totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, pensiunile turistice rurale și agroturistice 10,6%, cabanele turistice 7,5%, diferenţa (4,1%) fiind oferită de celelalte tipuri de unităţi de cazare turistică.

Turiștii au preferat hotelurile de 3 și 4 stele

Din punct de vedere al zonei turistice, capacitatea de cazare preponderentă a fost oferită de unitățile situate în zona montană (44,3%) și de cele din oraşul reşedinţă de judeţ (36,0% din total). Din punct de vedere al confortului, cele mai multe locuri de cazare au fost oferite de unităţile clasificate cu 3 stele (51,2%), unităţile clasificate cu 4 stele oferind 29,2% din totalul acestora, iar unităţile clasificate cu 2 stele 18,7%. Numărul de sosiri ale turiștilor înregistrate în structurile de cazare turistică în luna ianuarie 2022 a fost de 9,7 mii, în creștere cu 2,2 mii persoane (+29,2%) comparativ cu luna ianuarie 2021. Din numărul total al sosirilor 9,0 mii au aparținut turiștilor români (92,7%) și 0,7 mii turiștilor străini (7,3%). Evoluția ascendentă a numărului total al sosirilor turiștilor în unitățile de cazare turistică față de luna corespunzătoare a anului 2021 a fost determinată de creșterea numărului de sosiri ale turiştilor români cu 31,4% (+2,1 mii persoane) și de creșterea numărului de sosiri ale turiștilor străini cu 6,8% (+0,1 mii persoane).

Zona montană, cea mai căutată

Din punct de vedere al zonei turistice, cele mai multe sosiri au fost înregistrate în unitățile de cazare din zona montană (45,6% din totalul turiștilor cazați) şi în unitățile din orașul reședință de județ (28,4%). Din punct de vedere al confortului, cele mai multe sosiri s-au înregistrat în unitățile clasificate cu 3 stele (50,6% din total) şi în unităţile clasificate cu 4 stele (31,4%). Turiştii străini înregistraţi în structurile de cazare turistică au provenit în cea mai mare parte (peste 94,0%) din ţările situate în Europa. Din totalul turiştilor străini, pe primele locuri, după ponderea în numărul total al sosirilor realizate de aceştia, s-au situat turiştii din Turcia (cu o pondere de 24,0%), urmaţi de cei din Franța (17,9%), de cei din Italia (11,0%) și de cei din Germania (9,7%).

A crescut numărul înoptărilor

Numărul de înnoptări ale turiştilor înregistrate în structurile de cazare turistică în luna ianuarie 2022 fost de 13,8 mii, din care 11,4 mii înnoptări ale turiştilor români (82,5% din total) şi 2,4 mii înnoptări ale turiştilor străini (17,5%). Comparativ cu luna ianuarie 2021 numărul total al înnoptărilor a crescut cu 4,0 mii (+40,7%), evoluţia fiind determinată de creșterea cu 35,1% a numărului de înnoptări realizate de turiştii români (+3,0 mii) și de creșterea cu 75,0% a numărului de înnoptări realizate de turiştii străini (+1,0 mii). Analiza repartiţiei numărului de înnoptări ale turiştilor pe tipuri de unităţi de cazare turistică ne arată faptul că cele mai multe au fost înregistrate în hoteluri (68,2% din total), cele mai puţine (sub 0,1%) totalizând unităţile din categoria hosteluri.

Turcii, clienți importanți

Pe zone turistice, cele mai multe înnoptări au fost înregistrate în unitățile din zona montană (38,3% din total) și în unităţile situate în orașul reședință de județ (37,0%). Din punct de vedere al categoriei de clasificare cele mai multe înnoptări au fost înregistrate în unităţile de 3 stele (42,8% din total) şi în unitățile de 4 stele (40,5%). Din totalul înnoptărilor turiştilor străini înregistrați în structurile de cazare turistică peste 93,0% au fost realizate de turiştii care au provenit din ţările europene. Într-un clasament al ţărilor de provenienţă a turiştilor străini, după ponderea în numărul total al înnoptărilor realizate de aceştia, pe primele locuri s-au situat Turcia (39,3%), urmată de Franța (16,9%), de Germania (7,2%) și de Italia (6,3%).

Traseele turistice, foarte importante

În perioada 1.01 – 31.01.2022 indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune înregistrat a fost de 16,1%, superior celui înregistrat în perioada similară a anului 2021 cu 2,1 puncte procentuale. În perioada analizată indici de utilizare netă a capacității de cazare turistică superiori mediei județului au înregistrat unitățile de cazare din categoriile moteluri (52,3%) și hoteluri (17,5%). Celelalte tipuri de unităţi de cazare turistică au înregistrat indici de utilizare sub media judeţului, cu niveluri cuprinse între 15,8% (cabanele turistice) şi 6,7% (hostelurile). n
După zona turistică, indici de utilizare netă peste media judeţului au înregistrat unităţile de cazare din alte localități și trasee turistice (20,1%) și din orașul reședință de județ (16,5%), iar din punct de vedere al confortului unitățile clasificate cu 1 stea (30,8%) și unitățile clasificate cu 4 stele (22,3%).
M.D.