- Au venit rezultatele testelor
Aproape 5% din testele efectuate prin programul pentru depistarea cancerului de colorectal sunt pozitive, anunţă Prefectura Argeş. Programul de screening este gratuit şi a fost derulat cu sprijinul a 15 medici de familie care s-au alăturat iniţiativei. În urma testării au fost înregistrate 113 rezultate pozitive.
Un număr de 2314 teste au fost transmise către medicii de familie înscriși în programul de screening pentru cancerul colorectal, iar dintre acestea 113 au avut rezultate pozitive. „Persoanele au mers la Institutul Clinic Fundeni pentru analize amănunțite. Este procedura care a fost inclusă în proiect și totul este gratuit. 23 de teste au avut rezultate neconcludente. Analiza va fi refăcută. Evident, fără costuri. Îi îndemn pe argeșeni să meargă la cei 15 medici înscriși în acest proiect. Este bine să prevenim decât să ajungem să tratăm.” a transmis Prefectura Argeş.
Un medic poate testa 330 persoane
„Am avut oameni din Pitești care au venit să ceară să facă testul. Asta ne-a determinat să cerem și includerea unor cabinete din mediul urban deși proiectul era destinat zonelor rurale. Fiecare medic de familie poate testa minim 330 de persoane și avem medici la care adresabilitatea este bună.” a declarat Tabita Stănoiu, medic coordonator al programului.
Se lucrează pentru afilierea la program a unor cabinete medicale individuale din Pitești, Mioveni și Curtea de Argeș și urmează să fie transmise locațiile în care argeșenii pot cere testare.
Reprezentasnţii Prefecturii mai spuns că urmează să fie organizate întâlniri în localități cu medicii de familie, cu autoritățile locale și cetățenii pentru a le explica beneficiile acestui program. Iată ce trebuie să facă persoanele care doresc să fie testate în cadrul acestui program de screening:
-persoana vine la medic, primește un dispozitiv, dar și instrucțiunile necesare ca să îl folosească și completează un chestionar;
-aduce proba la cabinetul medicului în maxim 7 zile;
-probele sunt trimise la laboratorul Institutului Clinic Fundeni;
-medicii primesc rezultatele;
Medicii care fac parte din proiect
Programul se va derula până la sfârșitul anului 2023 și vor intra pe rând alți medici. Fiecare medic sta în program 6 luni. Cei care sunt acum vor ieși din proiect în luna iunie. Iată lista celor 15 medici din etapa actuală:
Stănoiu Gabriel-Coteşti –Godeni; Ioana Predoiu-Godeni; Elena Rădulescu-Berevoeşti; Carmen Fătu-Mioarele; Carmen Stancu-Câmpulung; Magdalena Vrânceanu-Câmpulung; Elena Sârbu-Lereşti; Valentina Cazangiu-Dragoslavele; Mihai Nistor-Rucăr; Doina Ciulcu-Rucăr; Alexandru Niculescu-Ştefan cel Mare; Mihaela Dragnea-Mozăceni; Maria Hreniuc-Slobozia; Liliana Călinescu-Căteasca; Mihai Udrişte-Săpata.
Destinat pacienților cu vârste de la 50 la 74 de ani
Instituția Prefectului județul Argeș sprijină a proiectul „Furnizarea serviciilor de sanatate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II -Sud-Muntenia”, în cadrul Programuş Operaţional Capital Uman, în baza unui acord cu Institutul Clinic Fundeni și Fundația Renașterea.
12 500 de argeșeni cu vârste de la 50 de ani până la 74 de ani pot beneficia de programul de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament al leziunilor precanceroase colorectale. Înscrierea se poate face la 15 de medici de familie din județ care iau parte la acest proiect.
Cancerul colorectal este pe primul loc al afecțiunilor oncologice în Argeș. iar programul de screening este în premieră în județ.
Cancerul colorectal este o afecţiune în care celulele maligne (canceroase) se formează în colon sau rect. Astfel, se mai numşste şi cancer de colon, respectiv cancer rectal. Cancerul de colon şi cancerul rectal sunt adesea grupate împreună sub denumirea de cancer colorectal, având multe caracteristici comune.
Cancerul colorectal are un prognostic mai bun dacă este diagnosticat precoce. Screeningul reprezintă cea mai bună prevenţie, iar colonoscopia după vârsta de 50 de ani ar trebui să fie obligatorie. Societatea Americană de Gastroenterologie recomandă colonoscopia ca metodă preferenţiala de screening ţi prevenţie a cancerului colorectal. Screeningul trebuie iniţiat, atât la bărbaţi, cât şi la femei, începând cu vârsta de 50 ani şi trebuie continuat până la 70-80 ani. M.S.